Rezervele valutare au atins în octombrie un nou vârf istoric pentru a patra lună consecutiv, după ce în septembrie rezervele valutare ajunseseră la 28,339 miliarde euro după intrarea tranşei a doua din împrumutul de la FMI şi a creşterii cotei aferente României prin alocarea generală de DST a Fondului Monetar Internaţional (FMI).
În august, rezervele valutare au crescut pe fondul intrării primei etape a alocării generale de DST a FMI, în valoare de 1,19 miliarde dolari, dar şi a emisiunii de obligaţiuni în valută pe piaţa internă.
În iulie, rezervele valutare crescuseră datorită intrării primei tranşe a împrumutului de la Comisia Europeană (CE), de 1,5 miliarde euro, şi a împrumutului de tip club loan al Finanţelor de la băncile comerciale, de peste 1 miliarde de euro, reprezentând nivelul maxim de până atunci, după vârful atins în octombrie 2008, de 27,318 miliarde euro.
În octombrie 2009, intrările au însumat 1,278 miliarde euro, reprezentând "modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit, alimentarea conturilor Ministerului Finanţelor Publice (MFP), alimentarea contului Comisiei Europene, venituri din administrarea rezervelor internaţionale şi altele", se arată în comunicatul publicat luni de BNR.
Totodată, ieşirile din octombrie au fost de 1,215 miliarde euro, reprezentând "modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit, plăţi de rate şi dobânzi aferente datoriei publice externe directe şi garantate de stat şi altele", mai arată comunicatul băncii centrale.
Rezervele internaţionale ale României - valute plus aur - au crescut în octombrie cu 0,43%, respectiv 132 milioane euro, până la 30,747 miliarde euro, de la 30,615 miliarde euro la finalul lui septembrie.
Rezerva de aur s-a menţinut la 103,7 tone, iar în condiţiile evoluţiilor preţurilor internaţionale valoarea acesteia a crescut uşor, la 2,345 miliarde euro, de la 2,276 miliarde euro în luna precedentă.
Plăţile scadente în luna noiembrie 2009 în contul datoriei publice externe, directe sau garantate de Ministerul Finanţelor Publice, însumează 113 milioane euro, faţă de 87 milioane euro în octombrie.