Rezultate CEC: Profit mai mare din reorganizare
Publicat la 11.05.2007, 13:42:34
CEC a obţinut un profit brut de 24 milioane de lei în primul trimestru al lui 2007, pe fondul creşterii susţinute a portofoliului de credite. CEC îşi continuă astfel trendul puternic ascendent, început în a doua parte a anului 2005.
Profitul brut obţinut de CEC în primul trimestru al lui 2007 a înregistrat o creştere de circa 60%, până la 24 milioane de lei. Efectele pozitive ale procesului de restructurare în vederea privatizării continuă să se resimtă. Dupa un prim trimestru din 2005 în care societatea înregistra pierderi, la sfârşitul anului CEC raporta un profit de circa 2 milioane de euro. Evoluţia ulterioară este şi mai spectaculoasă, căci la sfârşitul lui 2006 CEC obţinea un profit de aproximativ 11,8 milioane euro. Profitul a crescut pe fondul aprecierii sustinute, a volumelor creditelor acordate, atat pe partea de clienti persoane juridice, dar în special pe clienţi persoane fizice.
Rezultatele bune au fost însă susţinute în egală măsură şi de procesul de reorganizare, care a dus la reducerea semnificativă a numărului de salariaţi, dar şi a numărului de sucursale operate. Astfel, dacă în 2002, la momentul începerii programului de restructurare, CEC număra 12.200 salariaţi şi circa 1.700 puncte de lucru, în prezent vorbim de 1.400 de unităţi, din care circa 300 informatizate şi mai puţin de 10.000 de salariaţi.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Cum funcționează ROBOR și de ce contează pentru creditul tău

Piețe financiare
Aur vs Bitcoin: ce păstrează mai bine valoarea
Piețe financiare
13 din 16 echipe din SuperLiga au o casă de pariuri pe tricou. Anglia a interzis, România merge înainte
Piețe financiare
Curs euro valabil luni, 24 august: 5.2581 lei. OMV a pierdut 0.93% pe BVB
Piețe financiare
