Şedinţă verde pe SIF-furi şi roşie în rest la Bursa de Valori Bucureşti. Valoarea de tranzacţionare se menţine la un nivel destul de bun de 21,3 milioane de euro. BET a coborât cu 0,73%, BET C a pierdut 0,31%, iar BET FI a închis din nou pe creştere chiar dacă aceasta a fost mult mai temperată decât ieri de 1,07%.
Societăţile de investiţii au deschis şi astăzi în forţă. În primul sfert de oră BET FI avea o creştere de peste trei procente şi a atins o nouă valoare record de peste 62.300 de puncte. Spre deosebire de ieri, cumpărătorii au fost energici doar în prima oră, pentru că apoi a intervenit o temperare a cotaţiilor. În partea a doua au apărut în piaţă vânzătorii, iar SIF 4 şi SIF 1 au coborât la valori negative.
De altfel, acţiunile SIF Muntenia au fost singurele pe acest segment care au închis în scădere cu peste 1%, în timp ce SF 1 a staţionat la cotaţia precedentă. SIF Moldova şi SIF Oltenia s-au tranzacţionat pe volume foarte bune, şi se bucură în continuare de o bună susţinere la cumpărare. SIF 2 a cumulat o lichiditate de 17,7 milioane de lei, iar titlurile au închis la 3,28 de lei cu 2,5% mai sus. SIF Oltenia a avut cea mai bună creştere de 2,58% la 3,58 de lei.
Băncile au închis astăzi diferit. Banca Transilvania îşi continuă corecţia după anunţarea rezultatelor la 9 luni, iar titlurile au mai pierdut 2,7% şi au terminat la minimul de 1,8 lei. BRD a terminat pe plus cu 0,52% la 19,50 lei, deşi pe parcursul şedinţei a avut şi culoarea roşie. La fel s-a întâmplat şi pe sectorul petrolier. SNP, pe o lichiditate mai scăzută s-a înscris pe un curs crescător şi a câştigat 0,81%. Rompetrol părea să se consolideze la cotaţia precedentă, însă pe final s-au intensificat vânzările, iar titlurile s-au depreciat cu 2,4% până la nivelul de 8,69 de bani.
Închidere diferită şi pe sectorul farmaceutic. Deşi Antibiotice şi Biofarm păreau să închidă pe plus, doar societatea ieşeană a reuşit acest lucru, câştigând 1,6%. Biofarm a pierdut pe final 0,71%. Transelectrica s-a văzut mai puţin pe piaţă, şi se observă o stare de aşteptare printre investitori. Cotaţia a pierdut uşor 0,3%, însă se poate vorbi de o stabilizare în jurul valorii de 33 de lei.
Broker Cluj a avut din nou o zi foarte bună pe lichiditate sporită de peste 1,4 milioane de lei. Acţiunile au avut un vârf de 1,68 de lei în prima oră, iar apoi creşterea s-a temperat la 2,55%. Silcotub a avut cel mai bun avans de aproape 15%, iar Şantierul Naval Orşova a înregistrat cea mai mare depreciere din piaţă de peste 8%.


