Bursa ramane in aceea stare de apatie in care a intrat la sfarsitul saptaminii trecute. Volume mici si o lichiditate ce se mentine la un nivel redus, de 6 milioane de euro cu 5,2 milioane pe piata principala si alte 800 de mii de euro dupa procesarea ofertei de preluare a Sinteza.
Cei mai multi emitenti lichizi au inregistrat o noua zi de corectie, ceea ce a dus si la o scadere a indicilor. BET a pierdut 0,35%, BET C a scazut cu 0,23% iar BET FI a suferit o depreciere mai mica decat ieri de 0,22%.
Piata a avut variatii pozitive in prima parte a sedintei bursiere, pana la prinz cand pe o crestere a volumelor la vanzare, cotatiile au dat inapoi.
Societatile de investitii au fost cele mai tranzactionate astazi si au inchis diferit. SIF 1, SIF 4 si SIF 5 au terminat pe rosu, cu scaderi de pana 0,7%, SIF 2 a inchis a cotatia de ieri 2 lei si 18 bani iar actiunile SIF Transilvania au castigat 0,46%. Cele mai lichide din piata s-au dovedit a fi titlurile SIF Oltenia care au insumat o valoare de tranzactionare de 4,4 milioane de lei.
Entuziasmul investitorilor pe Transelectrica scade de la o zi la alta, semn ca vanzatorii au intrat intr-o perioada de asteptare.
Astazi a inregistrat cea mai mica valoare de tranzactionare de la intrarea pe bursa de 1,4 milioane de lei.
Titlurile au inregistrat o noua zi de corectie usoara la nivelul celei de ieri de 0,36% la 27 de lei si 90 de bani. Cursul pe Transelectrica a fost unul descrescator mai ales ca actiunile n-au reusit decat de doua ori sa atinga pretul de ieri de 28 de lei.
Pe segmentul bancar, Transilvania a avut o lichiditate buna de 1,9 milioane de lei, fiind cea mai tranzactionata societate de la categoria intii.
Actiunile au oscilat intre doua cotatii 1,02 si 1,03 lei, iar in final au ales-o pe cea mica. Transilvania a pierdut azi aproape 1% si se apropie de palierul de 1 leu.
Dupa deprecierea de ieri de 1,7%, BRD a avut un curs extrem de stabil cu trei variatii si a fost singurul dintre blue-chip-uri care a stat verde pe toata perioada sedintei. Titlurile au inchis la 17 lei si 10 bani cu 0,6% mai mult ca ieri. Lichiditatea, cei drept a fost destul de scazuta de putin peste 500 de mii de lei.
Societatile petroliere au avut un trend descendent. SNP a avut un moment de cadere in jurul pranzului cand cotatia a coborat la 54 de bani. In final actiunile au reusit sa termine la fel ca in sedinta precedenta la 55 de bani.
Rompetrol a avut cel mai mic rulaj din aceasta luna de 250 de mii de lei. Actiunile au stat foarte aproape de cotatia precedenta pana la final cand pe un volum mai mare cotatia a inchis cu 1,3% mai jos.
Cel mai bun profit au avut azi actiunile Carbid Fox care au crescut cu 7% iar cea mai mare depreciere au inregistrat actiunile Sinteza de 14,5%.
Lidia Focsan, corespondent The Money Channel la BVB
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.