Cumparatorii au dominat astazi Bursa de la Bucuresti.
BET a urcat cu 0,5%, BET C s-a apreciat cu 0,7% iar BET fi a avut o crestere semnificativa de 4,5%, revenind peste nivelul de 61 de mii de puncte.
Lichiditatea a fost si ea in crestere ridicandu-se la aproape 20 de milioane de euro.
Piata a deschis de dimineata cu variatii reduse. Dupa o jumatate de ora cumparatorii au preluat conducerea iar presiunea la cumparare a crescut de la o ora la alta in special pe sectorul financiar.
SIF 5 si SIF 2 au fost locomotivele cresterilor pe sif-uri. SIF Moldova a castigat peste 6% si a inchis la maximul de 3 lei si 11 bani.
SIF Oltenia a avut un rulaj de peste 14 milioane de lei si a doua crestere dintre emitentii lichizi de 5,36%. SIF 1 a avut cea mai mica urcare de 3,61%.
Entuziamul la cumparare pe sif-uri a angrenat aproape toata piata.
Exceptie au facut titlurile SNP care au inchis pe scadere cu 0,88%. Titlurile au oscilat intre un minim de 56 de bani in deschidere si un maxim de 58 de bani la mijlocul sedintei. Vanzatorii au predominat astazi pe final iar cotatia a coboarat la 56,5 bani.
Rompetrol a avut din nou o evolutie diferita comparativ cu SNP. Desi rulajul se mentine ridicat cu peste 60 de milioane de actiuni tranzactionate, fluctuatiile pe acest emitent au fost reduse, de obicei RRC fiind o actiune volatila. Titlurile au inchis la inchis in crestere cu 1,3%.
Pe sectorul bancilor, cresterile au ocolit Banca Transilvania. Actiunile au inchis in stationare la 99,5 bani, desi au reusit sa mai urce la nivelul de 1 leu pe actiune. BRD si Carpatica au intrat astazi pe o panta ascendenta si au inchis in crestere in medie cu peste 1,5%.
Transelectrica a marcat inca o zi de evolutie foarte buna. Se remarca o crestere a volumelor pe acest emitent, cererea si oferta fiind foarte bune. Dupa castigul de ieri de 3,45%, Translectrica a mai urcat cu 3% la 34 de lei pe actiune. Rulajul de peste 3,2 milioane de lei aminteste de vremurile bun ale acestui emitent.
Amonil a avut astazi o volatilitate foarte crescuta cu oscilatii intre 6,8 bani si 9 bani pe actiune. Titlurile aveau la pranz o crestere de peste 10%, pentru ca pe final cotatia sa scada cu 15%.
Lidia Focsan, corespondent The Money Channel la BVB



