In cursul sedintei de astazi, piata a avut o evolutie neasteptata recuperand o parte din scaderile inregistrate saptamana trecuta. In predeschidere, se formeaza o usoara presiune la vanzare. Pretul potential de deschidere la fiecare dintre cele 5 SIF-uri a fost cu 2-3% sub pretul de referinta, deschiderea realizandu-se chiar la aceste nivele, urmata fiind insa de o usoara revenire catre aproximativ minus un procent.

SNP deschide pe un minus de aproximativ 2 procente, si revine usor catre un minus de doar 1 procent, iar RRC deschide pe un plus de peste 2,5% - stabilizandu-se pentru o perioada pe o crestere de aproximativ 1,7 procente.

BRD nu realizeaza nici o tranzactie la deschiderea sedintei, avand un spred de doi pasi de cotare (echivalentul a 2000 lei vechi), Cel mai bun pret de cumparare fiind de 15,8 lei/act iar cel mai bun pret de vanzare este de 16 lei/actiune.

In a doua parte a sedintei, piata da semne de revenire, indicii BET si BET-C intra usor pe plus dupa primele 2 ore de tranzactionare;
La nivelul sectorului financiar, 2 din cele 5 SIF-uri intra pe plus, iar alte doua tind catre valoarea zero; Numai SIF5 se afla in continuare pe o scadere semnificativa - aproximativ minus 4%.

Aceasta revenire a SIF-urilor se face resimtita si pe bursa de la Sibiu, unde SIF2 si SIF3 intra usor pe plus pe scadentele pe care acestea se tranzactioneaza;

Catre sfarsitul sedintei, toti indicii bursieri se stabilizeaza pe plus.
BET-FI trece de la un minus de peste 3% pe un plus de peste 1%, pe fondul unei reveniri puternice a segmentului financiar, in cadrul caruia doar SIF5 se mai afla pe minus cu 1,32%, suferind probabil de pe urma scaderilor, pe care acesta nu le-a resimtit vineri, cand a fost oprit de la tranzactionare.

In ultimele secunde ale sedintei de tranzactionare, se face remarcat SIF1 care marcheaza, si inchide cu o crestere de peste 4,8%, pe un volum de 668.000 de actiuni.

Mai spectaculoasa poate este revenirea BRD, care cunoaste o apreciere de peste 3 procente, inchizand insa cu o variatie pozitiva de doar 2.53% realizand un volum modic: 58.000 actiuni.

SNP si RRC inchid cu o crestere de 1.94% respectiv 2,77%, pe volume relativ ridicate: peste 3,54 mil actiuni SNP, si peste 22 mil actiuni in cazul RRC - Aceasta efervescenta din a doua parte a sedintei, face ca indicii sa inchida cu un plus de peste 2,14% BET, 1,77% BET-C, si 1,26% BET-FI.

Fata de inceputul sedintei, cand cea mai mare parte din companiile tranzactionate se aflau pe minus, la inchidere, din 48 de companii tranzactionate, 30 se aflau pe plus, si numai 11 pe minus.

Cu o valoare de aproximativ 8 milioane de euro, realizata prin transferul a aproximativ 43 milioane de actiuni, piata pare a reintra pe trendul ascendent inceput in urma cu 3 saptamani.