money.ro
Actualitatemoney.ro

Rezumat bursier, 30.10.2006

Publicat la 30.10.2006, 15:51:02

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Rezumat bursier, 30.10.2006
Corecţiile continua la Bursa de Valori Bucureşti.
Ca şi vineri, şedinţa bursieră de luni a fost dominată de vânzători, băncile fiind singurul segment care a înregistrat creşteri.
Valoarea tranzacţiilor Bursei de Valori Bucureşti a fost de 20,5 milioane euro.
Indicele BET a urcat cu 0,12%, BET-C, a crescut cu 0,08% iar BET-FI, care arată evoluţia celor cinci SIF-uri, s-a depreciat cu 1,96%.
Titlurile Petrom au dominat prima şedinţă bursieră a săptămânii.
Acţiunile SNP au fost tranzacţionate şi pe paltforma tranzacţiilor speciale a BVB, Deal, valoarea acestor schimburi fiind de peste 8,28 milioane. Cotaţia acţiunilor Petrom s-a menţinut la valoarea înregistrată în şedinţa de vineri de 0,60 lei.
Valoarea totală a schimburilor efectuate cu acţiunile societăţilor financiare a fost de 23,5 milioane lei.
Cel mai activ titlu financiar a fost SIF 5 Oltenia, cu o valoare a tranzacţiilor de peste 9,4 milioane lei, urmat de acţiunile SIF 2 Moldova, cu schimburi de 7,7 milioane lei. Titlurile SIF 5 Oltenia s-au depreciat cu 2,7% faţă de cotaţia anterioară, ultima tranzacţie fiind efectuată la 3,24 lei pe titlu. Acţiunile SIF 2 Moldova au scăzut cu 1,67% până la 2,94 lei pe acţiune. Titlurile Rompetrol Rafinare Constanţa au scăzut cu 2,06%, de la 0,0875 lei, până la 0,0857 lei, iar valoarea schimburilor cu acţiunile rafinăriei Petromidia a fost de 2,35 milioane lei. 
Acţiunile Băncii Transilvania s-au apreciat cu 1,85% faţă de şedinţa de vineri, de la 1,08 lei pe acţiune, până la 1,10 lei, pe fondul unor schimburi de 4,44 milioane lei. Titlurile BRD s-au scumpit cu 1,59%, de la 18,90 lei pe acţiune, până la 19,20 lei.
În schimb, acţiunile Transelectrica au scăzut cu 2,65%, de la cotaţia de 33,90 lei pe acţiune stabilită în şedinţa de vineri, până la 33 lei. Valoarea schimburilor cu aceste acţiuni a fost de peste 1,88 milioane lei.
 
 
 

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite