Indicele societăţilor de investiţii a câştigat peste 5% şi a închis peste nivelul de 79 de mii de puncte, BET s-a apreciat cu aproape 3% iar indicele general BET C a urcat cu 1,4%.
Lichiditatea a urcat pe BVB la 15,6 milioane de euro.
Indicii bursieri au urcat semnificativ încă din debutul şedinţei, creşterile fiind de amploare pe sectorul financiar şi titlurile lichide. La mijlocul şedinţei aprecierile s-au temperat pentru ca în final să urmeze un nou val de creşteri pe titlurile societăţilor de investiţii.
SIF Muntenia a înregistrat cea mai bună evoluţie pe parcursul şedinţei şi a închis cu o apreciere de peste 5,7%. De asemenea cumpărătorii au intrat puternic, pe final, pe titlurile SIF Banat Crişana care au urcat cu peste 5,8% iar o creştere asemănătoare a înregistrat şi SIF Transilvania.
La capitolul lichiditate SIF Moldova şi SIF Oltenia au avut cele mai bune rulaje de 9,7 milioane de lei, respective 8,2 milioane de lei. De atlfel au fost creşteri importante pe toate acţiunile lichide.
BRD şi Banca Transilvania au urcat aproape 3% cu prima dintre ele realizându-se şi un DEAL în valoare de peste 1 milion de lei iar pe sectorul farmaceutic Biofarm s-a detaşat cu un avans de aproape 7%.
Pe titlurile petroliere, Rompetrol Rafinare a marcat un câştig de aproape 4% după ce S&P a urcat ratingul companiei. Între perdantele zilei, Alro a fost pe prima poziţie cu o depreciere de peste 5% şi pe o lichiditate sporită de peste 2 milioane de lei, scăderea resimţindu-se la nivelul indicelui general al pieţei.
Piaţa Rasdaq a urmat aceeaşi tendinţă pozitivă iar tranzacţiile au fost dominate de Armax Gaz cu rulaje de 1,7 milioane de lei. În cadrul ofertei Transgaz suprasubcrierea a depăşit 300%.
Lidia Focşan, corespondent the Money Channel la BVB
Rezumat Bursier: A doua zi de creşteri semnificative pe Bursă
Publicat la 06.12.2007, 12:50:15
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Bursa încetinește după startul spectaculos al săptămânii. BET scade marginal, iar lichiditatea rămâne redusă
Piețe financiare
Curs BNR valabil 9 octombrie 2026: 1 euro = 5.3470 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
