Bursa continuă sa consemneze scăderi accelerate, in unele cazuri pierderile cumulate de la inceputul anului depăşind mai bine de 12 procente. Valul de scaderi pare să nu se mai oprească pe Bursa de Valori Bucureşti, titlurile lichide fiind cele au suferit corecţii puternice, acestea accentuându-se pe ultimele secunde ale şedinţei bursiere. În final s-au pus ordine mari de vânzare pe titlurile Petrom, Banca Transilvania, Impact ceea ce a dus la deprecierile de amploare care s-au resimiţit din plin la nivelul indicilor BET şi BET C.
Dacă ieri Petrom a fost vedeta zilei cu o închidere pe verde în final, în ultima şedinţă bursieră acţiunile au pierdut aproape 5% până la 48,6 bani. De asemenea, Banca Transilvania şi-a accentuat pe ultimele tranzacţii pierderea la 4,5%, în timp ce BRD a închis cu o scădere la jumătate. Ambele bănci, dar şi Petrom au avut o lichiditate sporită.
Cele mai căutate au fost acţiunile SIF Moldova şi SIF Oltenia cu rulaje apropiate de aproape 10 milioane de lei. SIF-urile, cele care de la începutul anului au pierdut cel mai mult, au înregistrat scăderi mai uşoare. Acestea au dat semne de revenire în debut şi pe finalul şedinţei, însă închiderea s-a realizat pe roşu cu deprecieri de un punct procentual.
Pe piaţa Rasdaq, cele mai multe acţiuni lichide şi-au continuat scăderea. Între primele 5 cele mai tranzacţionate titluri, doar Dafora a marcat o uşoară apreciere de 1%. Lichiditatea pe cele două pieţe a depăşit 20 de milioane de euro.
Lidia Focşan, corespondent The Money Channel la BVB
REZUMAT BURSIER - A patra zi consecutiva de scaderi pe BVB
Publicat la 10.01.2008, 13:07:18
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.



