Şedinţa de joi nu a adus evoluţii remarcabile pe piaţă. Indicii au schimbat sensul faţă de ziua precedentă şi au fost pe plus, urmând tendinţa pieţelor externe.
În piaţă s-au detaşat titlurile BVB, care au demonstrat încă o dată lipsa corelaţiei cu evoluţia întregii pieţei. După o lună de aprecieri considerabile, acţiunea BVB închide cu un declin de 5,3%. Cu o zi înainte de Adunarea Generală a Acţionarilor preţul unei acţiuni era la 36 lei. Acţiunile însă au fost cele mai tranzacţionate din piaţă, cu mai mult de 360 de tranzacţii.
Sectorul energetic a fost cel mai performant, cu aprecieri, în medie, de 2%. Transgaz pe rulaje în creştere au câştigat 1,2% şi închide la 244,2 lei. Petrom a plusat chiar mai mult, până la 33,2 bani. În acelaşi sector creşteri peste medie au fost la Rompetrol Rafinare şi Rompetrol Well Services, 5%, respectiv 6%.
Băncile au fost pe plus. BRD a urcat cu aproape 2% şi închide la 11,6 lei. Banca Transilvania a plusat mai mult de 2% şi închide la 1,4 lei. Pe teritoriu pozitiv era la final şi Erste Bank.
Au existat tranzacţii şi pe celelalte segmente ale pieţei, obligaţiuni, produse structurate şi futures. Produsele structurate au generat peste 150 de schimburi, cele mai căutate au fost cele emise de Erste Bank pe indicele german DAX.
Rezumat bursier: Acţiunea BVB pierde peste 5%, pe o piaţă verde
Publicat la 09.09.2010, 14:06:36
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Cum funcționează ROBOR și de ce contează pentru creditul tău

Piețe financiare
Aur vs Bitcoin: ce păstrează mai bine valoarea
Piețe financiare
13 din 16 echipe din SuperLiga au o casă de pariuri pe tricou. Anglia a interzis, România merge înainte
Piețe financiare
Curs euro valabil luni, 24 august: 5.2581 lei. OMV a pierdut 0.93% pe BVB
Piețe financiare
