În şedinţa de tranzacţionare de vineri, lichiditatea pieţei reglementate a Bursei de Valori Bucureşti (BVB) a sporit cu 35,3%, până la 9,30 milioane lei (2,17 milioane euro), comparativ cu nivelul consemnat în şedinţa precedentă, de 6,87 milioane lei (1,61 milioane euro).
Indicele BET, care arată evoluţia celor mai lichide zece titluri listate la BVB, a crescut cu 2,76%, până la 2.066,71 puncte, în timp ce indicele compozit, BET-C, a urcat cu 3,10%, până la 1.361,26 puncte.
Indicele BET-FI, al celor cinci societăţi de investiţii financiare (SIF), a câştigat 4,30%, până la 9.677,80 puncte, iar indicele ROTX, jucat la Bursa din Viena, a crescut cu 4,03%, până la 3.876,65 puncte.
Indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a urcat cu 3,32%, până la 196,52 puncte, iar indicele BET-NG, care reflectă evoluţia a zece titluri din sectorul energetic de la Bursă, a câştigat 2,48%, până la 323,69 puncte.
"Cred că pieţele externe, în special cele din Statele Unite, s-au dus din punct de vedere fundamental prea mult în sus. De câteva zile investitorii reacţionează doar la ştirile bune sau iau doar partea bună din acestea. După cât de violentă este această revenire, nu cred să aibă viaţă lungă, pe modelul evoluţiei din octombrie 2008", a declarat pentru NewsIn Florin Cătinaş, broker la WBS România.
Bursele europene creşteau puternic la ora închiderii şedinţei BVB, urmând tendinţa pieţelor din Statele Unite, în urma diminuării temerilor legate de stabilitatea sistemului bancar.
Astfel, indicele reprezentativ pentru cele mai importante 100 de acţiuni listate pe bursa londoneză, FTSE, creştea cu 1,65%, până la 3.773,23 puncte, iar indicele pieţei din Frankfurt, DAX, urca cu 1,30%, până la 4.007,56 puncte.Indicele celor mai solide 40 de acţiuni de la Bursa din Paris, CAC 40, câştiga 1,19%, până la 2.726,33 puncte.
Acţiunile SIF Moldova (SIF2) au atras cea mai mare lichiditate în şedinţa de vineri, de 1,86 milioane lei, iar preţul lor a crescut cu 9,28%, până la 0,318 lei, în timp ce titlurile SIF Transilvania (SIF3) s-au apreciat cu 4,64%, până la cotaţia de 0,248 lei, în urma unor schimburi de 1,10 milioane lei.
Titlurile SIF Oltenia (SIF5) s-au scumpit cu 5,41%, până la preţul de 0,39 lei, pe o lichiditate de 1,09 milioane lei, în vreme ce tranzacţiile cu acţiuni Petrom (SNP) au însumat 926.300 lei, iar titlurile s-au apreciat cu 6,06%, până la 0,14 lei.
Preţul titlurilor BRD SocGen (BRD) a crescut cu 1,11%, la 4,55 lei, pe fondul unor schimburi de 825.300 lei, iar acţiunile Banca Transilvania (TLV) au captat o lichiditate de 639.800 lei şi s-au apreciat cu 2,42%, până la 0,635 lei.
Schimburile cu acţiuni SIF Banat-Crişana (SIF1) au totalizat 514.800 lei, iar titlurile s-au scumpit cu 4,87%, până la 0,474 lei, în timp ce acţiunile SIF Muntenia (SIF4) au câştigat 1,22%, ajungând la 0,496 lei, pe fondul unei lichidităţi de 432.600 lei.
Titlurile Erste Bank (EBS) s-au apreciat cu 8,31%, ajungând la 40,40 lei, pe o lichiditate de 264.900 lei, în vreme ce tranzacţiile cu acţiuni Transgaz Mediaş (TGN) au însumat 242.200 lei, iar titlurile s-au scumpit cu 2,87%, până la 111 lei.
Sursa: NewsIn
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.