money.ro
🔔 Alerte
Piețe financiaremoney.ro

Rezumat bursier: BET-FI câştigă 1%, pe o piaţă în uşoară scădere (VIDEO)

Publicat la 25.11.2009, 14:53:31

Distribuie:WhatsAppFacebookX
Rezumat bursier: BET-FI câştigă 1%, pe o piaţă în uşoară scădere (VIDEO)
Urmărește money.ro pe Google News
Deşi pe rulaje în scădere, tot SIF-urile au făcut piaţa. Creşterile au culminat la mijlocul zilei, când BET-FI avea creşteri de peste 3%. Ulterior însă creşterea s-a temperat, odată cu unele clarificări aduse parcursului proiectului de ridicare a pragului la SIF-uri. La SIF Oltenia valoarea schimburilor a fost de peste 6 milioane de lei, iar titlurile au închis la 1,29 de lei, în urcare cu 1,5%. Un plus mai mic, de sub unu la sută a fost la SIF Moldova, iar preţul de referinţă a fost stabilit la 1,13 lei.

După SIF-uri, băncile au fost în atenţia investitorilor. Cu tranzacţii de peste 1 milion de lei, acţiunile Erste Bank au pierdut cel mai mult, aproape două procente. La final o acţiune a băncii austriece costa 123 de lei. Tot pe minus erau şi acţiunile BRD. La Banca Transilvania, în schimb, investitorii au continuat achiziţiile. Titlurile s-au scumpit la 2,23 de lei.

Pe piaţa futures interesul se menţine ridicat, pe fondul aprecierii monedei naţionale pe piaţa interbancară. Pentru scadenţa decembrie 2009 un euro era cotat la 4,2850 de lei, faţă de 4,2965 de lei referinţa anterioară. Pentru scadenţa iunie 2010, cotaţia a coborât la 4,43 de lei, iar în cazul celei mai îndepărtate scadenţe, septembrie 2010 referinţa s-a redus la 4,5 lei.

Valoarea tranzacţiilor de pe întreaga piaţă a depăşit 5 milioane de euro.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește pe Google NewsAdaugă ca sursă preferată

Articole înrudite