Piaţa a debutat pe corecţii de până la 2% pe SIF-uri. Scăderile s-au temperat pe pracursul, iar finalul a adus reveniri importante. Datele peste estimări venite de peste Ocean au impulsionat intrarea la cumpărare şi pe piaţa de la Bucureşti.
BET-FI a închis cu un uşor avans de 0,2%, însă pe parcursul zilei s-a apropiat de 28 de mii de puncte. Dintre SIF-uri acţiunilor SIF Oltenia au închis pe plus, de 1,3% la 1,54 lei. Lichiditatea pe SIF Oltenia a depăşit 6 milioane de lei. Tot pe creşteri au închis titlurile SIF Moldova, care au revenit la 1,32 lei.
BET a închis însă pe scăderi de o jumătate de procent, dar s-a menţinut peste 5 mii de puncte. În componenţa acestuia pe scăderi au închis acţiunile din sectorul bancar şi petrolier. Acţiunile BRD au pierdut sub 1% şi au închis la 14,7 lei. La Banca Transilvania, scăderea a fost apropiată, iar preţul a fost stabilit la 2,11 lei. Acţiunile Petrom s-au depreciat cu un procent, la 27,8 bani, după ce compania a publicat date în creştere legate de producţia pe trimestrul 4 din 2009.
Uşoare creşteri au avut acţiunile Transgaz, Transelectrica, Azomureş şi Biofarm.
Titlurile Erste Bank au pierdut mai mult decât media pieţei, peste 2%. Preţul a coborât la 115,5 lei.
Lichiditatea de pe întreaga piaţă s-a apropiat de 13 milioane de euro, împărţită egal între acţiuni şi obligaţiuni.
Rezumat bursier: BET-FI revine pe plus la final
Publicat la 29.01.2010, 15:05:16
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Curs BNR valabil 9 octombrie 2026: 1 euro = 5.3470 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
