Indicii pieţei de la Bucureşti au deschis pe scădere, iar corecţiile s-au accentuat până la final. BET, indicele celor mai lichide zece titluri din piaţă a închis aproape de minimul zilei, cu 5,1% sub nivelul din ziua precedentă, când a urcat cu 11%. Aici cele mai mari scăderi au fost la BRD, peste 8%.
Ultimele tranzacţii la BRD au fost realizate la 13,6 lei. Lichiditatea, însă, s-a dublatt, la aproape 3 milioane de lei. Banca Transilvania a pierdut mai puţin, trei procente şi jumătate, iar Broker Cluj s-a depreciat cu mai mult de 6%, după aprecieri de 17% cu o zi în urmă.
Sectorul energetic din BET a închis tot pe minus. Dafora, Condmag şi Transgaz s-au ieftinit cu 5%. Nici Petrom nu a stat mai bine şi închide la 30 de bani pe acţiune.
Transelectrica şi-a temperat declinul până la final şi costa 17,5 lei la închidere, cu doar o jumătate de procent sub preţul de referinţă. Azomureş a făcut notă discordantă şi a urcat cu mai mult de 3% înainte de publicarea rezultatelor pe primul trimestru.
Erste Bank a pierdut 2,5% pe tranzacţii modeste, de puţin peste 300 de mii de lei.
SIF-urile au mişcat mai puţini bani faţă de ziua anterioară şi s-au depreciat, în medie, cu 3,9%. BET-FI a pierdut peste o mie de puncte, după creşteri de peste 3.300 de puncte ziua anterioară. Pe rulaje în scădere SIF Oltenia a pierdut 4,35%. Preţul de referinţă a fost stabilit la 1,76 lei. Ultimele schimburi la SIF Moldova au fost realizate la 1,18. Lichiditatea de pe întreaga piaţă s-a apropiat de 13 milioane de euro.
Rezumat bursier: BET pierde peste 5%, după creşteri de 11% cu o zi în urma (VIDEO)
Publicat la 11.05.2010, 14:03:25
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3527 lei, franc la 5.7285 lei

Piețe financiare
