REZUMAT BURSIER: Bursa a închis cu creşteri semnificative, însă pe volume reduse
Publicat la 20.08.2007, 12:11:46
Societăţile de investiţii au recuperat cel mai mult, aproape 5%, după ce în deschidere BET FI a avut o creştere de peste 6%. Ceilalţi doi indici, BET şi BET C au urcat în medie cu 2,7%, fiecare. Entuziasmul s-a resimiţit încă din deschidere, însă apoi investitorii au devenit mai prudenţi iar volumele au fost modeste.
SIF Oltenia a avut cea mai bună evoluţie pe sectorul SIF-urilor. Titlurile au urcat peste 5,5%, ultima tranzacţie realizându-se la 4 lei şi 19 bani, pe cea mai bună lichiditate de pe acest segment de 5,3 milioane de lei. Acţiunile SIF Transilvania au avut un start puternic cu aprecieri de peste 12%, maximul fiind de 2 lei şi 45 de bani. Titlurile nu au reuşi să se menţină acolo şi au pierdut din avans astfel că la final acesta a fost de puţin peste 5%.
Biofarm a fost vedeta zilei, fiind cea mai lichidă acţiunie din piaţa. Pe volume bune, schimburile cu titlurile companiei de farmaceutice au totalizat peste 7 milioane de acţiuni, în valoare de 5,8 milioane de lei. Anunţul companiei de majorare a capitalului social au impulsionat titlurile încă din deschidere iar acestea au urcat cu peste 12%. Închiderea s-a realizat la 82 de bani cu aproape 6,5% mai sus ca vineri.
În apropierea termenului de înscriere pentru majorarea de capital, Broker Cluj a totalizat volume de peste 4 milioane de lei. Preţul mediu a fost de 4 lei şi 20 de bani, nivel în apropierea căruia a şi închis. Pe sectorul bancar, BRD şi TLV s-au tranzacţionat pe volume mai reduse decât zilele trecute. Titlurile TLV, pe rulaje de 3,3 milioane de lei, au urcat cu aproape 5%. Cu titurile BRD s-a realizat şi o tranzacţie DEAL la preţul de 27 de lei, în valoare de 3,5 milioane de lei.
În segmentul petrolier, Rompetrol a făcut notă discordantă cu piaţa. Cu un avans uşor în deschidere, titlurile RRC au coborât pe final sub preţul de referinţă cu 0,87%. În schimb Petrom a urcat cu peste 3%, după ce în prima parte a zilei a depăşit palierul de 50 de bani.
Lidia Focşan, corespondent The Money Channel la BVB
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Bursa încetinește după startul spectaculos al săptămânii. BET scade marginal, iar lichiditatea rămâne redusă
Piețe financiare
Curs BNR valabil 9 octombrie 2026: 1 euro = 5.3470 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
