money.ro
Piețe financiaremoney.ro

REZUMAT BURSIER: Bursa a închis cu uşoare scăderi

Publicat la 15.11.2007, 13:26:45

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
REZUMAT BURSIER: Bursa a închis cu uşoare scăderi
Piaţa a deschis cu deprecieri uşoare la nivelul societăţilor de investiţii care s-au accentuat la două procente la mijlocul şedinţei. Pe final, pierderile s-au situat la o jumătate de punct procentual, la nivelul indicelui BET FI.

SIF-urile au fost şi cele care au dominat topul lichidităţii pe primul loc situându-se SIF Oltenia cu rulaje de peste 6,6 milioane de lei şi o depreciere uşoară de 0,25%. Cea mai mare scădere de 1,6% a înregistrat SIF Muntenia, în timp ce SIF Banat Crişana şi SIF Transilvania au închis în staţionare.

Petrom a printre puţinele acţiuni lichide care au evoluat uşor peste preţul de referinţă, după anunţarea rezultatelor financiare pe trimestrul III, însă volumele au fost extreme de mici de puţin peste 500 de mii de lei. Titlurile SNP au închis cu 0,6% mai sus la cea mai bună cotaţie a zilei de 50 de bani. Pe o lichiditate mai sporită de peste 2,3 milioane de lei, Rompetrol Rafinare a pierdut aproape două procente.

Alături de Petrom, Banca Transilvania a închis pe verde cu o uşoară creştere de 0,6% venită pe final. Ultima tranzacţie s-a realizat la 85 de bani.
Lichiditatea pe BVB a fost mai mult decât modestă, de 8,8 milioane de euro. Şi pe piaţa Rasdaq interesul a fost scăzut, rulajul fiind de 2,5 milioane de euro.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite