În deschidere, piaţa a urmat evoluţiile burselor internaţionale care au reacţionat pozitiv după decizia supriză a FED de reducere a dobânzii de referinţă şi a urcat semnificativ cu peste 4%. Cumpărătorii nu au avut puterea să reziste în piaţă, iar locul lor a fost luat de către vânzătorii. Aceeaşi tendinţă a fost şi pe bursele europene care au început să scadă, la rândul lor, după ce au deschis şedinţa de astăzi pe plus.
Pe sectorul societăţilor de investiţii cea mai mare scădere a avut SIF Transilvania, peste 4 puncte procentuale, în timp ce SIF Oltenia a coborât cel mai puţin, cu 2%.
Şi pe segmentul bancar s-au înregistrat fluctuaţii puternice. BRD şi Banca Transilvania au avut creşteri puternice în deschidere de 5% pentru ca în ultima oră să coboare la valori negative. BRD a pierdut 1,5% şi a închis sub 20 de lei, iar Banca Transilvania s-a depreciat cu 2% la 70,5 bani. Cele două bănci au fost din nou cele mai lichide acţiuni din piaţă, depăşind volumele transferate cu societăţile de investiţii.
Titlurile petroliere au avut aceeaşi evoluţie cu aprecieri în debut şi minus în final de peste unu şi două procente.
Pe piaţa Rasdaq deschiderea a fost promiţătoare şi părea să revină pe creştere, însă şi pe acest segment vânzătorii au dominat partea a doua a şedinţei, iar la nivelul celor mai lichide societăţi s-au înregistrat deprecieri de 3 până la 8%.
Şedinţa de astăzi a fost caracterizată de o volatilitate ridicată cu caştiguri semnificative în deschidere şi pierderi pe final. Lichiditatea a coborât sub 15 milioane de euro pe BVB şi Rasdaq.
Lidia Focşan, corespondent The Money Channel la BVB
Rezumat bursier - Bursa a închis din nou pe roşu, în ciuda debutului puternic pozitiv
Publicat la 23.01.2008, 13:14:04
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3527 lei, franc la 5.7285 lei

Piețe financiare
Bursa își revine după o zi agitată. BET încheie ședința pe plus, iar euro atinge un nou record
Piețe financiare
Curs BNR valabil 7 octombrie 2026: Leul slăbește puternic. 1 euro costă acum 5.3527 lei

Piețe financiare
Aurul sfidează dobânzile: de ce băncile centrale continuă să cumpere metalul prețios
Piețe financiare
