REZUMAT BURSIER: Bursa a închis din nou pe scădere
Publicat la 06.02.2008, 13:02:48
Piaţa a oscilat negativ toată ziua, deprecierile fiind semnificative în deschiderea şedinţei. De altfel, atunci a fost momentul când investitorii au fost mai prezenţi în piaţă, din cauza apariţiei unor ordine de vânzare mai importante. Vânzătorii au acţionat în special asupra titlurilor societăţilor de investiţii şi celor bancare, care au avut în debut pierderi de peste 3% şi chiar aproape 5%, în cazul BRD.
În final, titlurile lichide şi-au micşorat pierderile şi chiar au închis pe plus, cum a fost cazul Rompetrol Rafinare, care a urcat cu 0,6%. Dinspre sectorul petrolier a venit şi cea mai lichidă acţiune. Petrom a avut rulaje de peste 4,8 milioane de lei şi a închis în staţionare deşi, cu o oră înainte de închidere a avut o pierdere de peste 4% până la minimul de 35,8 bani.
Băncile au urmat în topul lichidităţii, însă acestea nu au reuşit să recupereze în totalitate pierderile din deschidere. BRD a coborât cu 1% şi a închis la 18 lei şi 70 de bani, cea mai bună cotaţie a zilei. La fel s-a întâmplat şi în cazul Băncii Transilvania, care a recuperat pe final şi a închis la cel mai bun preţ al zilei de 72 de bani, cu 0,7% mai jos.
Interesul rămâne scăzut pe sectorul societăţilor de investiţii financiare, acestea fiind din nou devansate la capitolul lichiditate. SIF Oltenia abia a reuşit să se plaseze pe poziţia a patra, cu rulaje de 3,2 milioane de lei, datorită unor volume apărute pe final. Acestea au coborât cotaţia până la minimul zilei de 3 lei şi 42 de bani, cu 3,4% mai jos.
Dintre acţiunile lichide, Transgaz a fost perdanta, cu peste 4%. Investitorii au fost dezamăgiţi de profitul în uşoară scădere pe 2007 anunţat de companie şi au coborât cotaţia, încă din deschidere, cu 5 puncte procentuale.
Vânzătorii au dominat şi piaţa Rasdaq, unde s-au înregistrat corecţii la nivelul celor mai lichide titluri. Cea mai bună creştere, de peste 14%, au înregistrat acţiunile Mobex Târgu Mureş, care au făcut şi obiectul unei tranzacţii speciale în valoare de 1 milion de lei.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.



