REZUMAT BURSIER - Bursa a închis pe verde pe una dintre lichidităţile fruntaşe ale anului
Publicat la 26.05.2008, 12:37:42
Faţă de ziua de vineri, lichiditatea a urcat de peste 5 ori fiind puternic suţinută de cele 8 tranzacţii realizate pe piaţa DEAL, de creşterea volumelor pe sif-uri dar şi de titlurile din sectorul chimic care au avut o contribuţie importantă în piaţă. Bursa a debutat liniştit, uşor sub valorile de vineri, pentru ca după prima oră piaţa să treacă pe verde. Indicele BET FI a luat un avans considerabil fiind susţinut de aprecierea semnificativă a acţiunilor SIF Transilvania care au avut o creştere triplă faţă de restul sif-urilor pe o lichiditate semnificativ în creştere. Pe rulaje de 5,3 milioane de lei, SIF 3 a urcat cu 4,5% la 1,64 de lei, după ce în prima parte a zilei a avut un vârf de 1,72 de lei.
Restul societăţilor de investiţii au înregistrat creşteri de unu şi două procente.
În sectorul bancar, evoluţia a fost uşor pozitivă pe BRD şi Banca Transilvania şi negativă pe Erste Bank unde pierderea a fost de 1,8%. Tot pe minus au închis şi acţiunile petroliere, scăderea fiind de 1% la Petrom şi 4,6% în cazul Rompetrol Rafinare. Deprecierea acestor acţiuni a afectat şi indicii BET şi ROTX, în cadrul cărora au o pondere importantă.
Titlurile din sectorul chimic au fost la mare căutare. Amonil, Azomureş şi Oltchim au urcat cu maximul posibil iar la capitolul lichiditate un interes crescut a fost pe Amonil unde valoarea transferurilor a fost de 4,7 milioane de lei. De altfel în ultima şedinţă bursieră numai puţin de 8 societăţi au închis cu creşteri cuprinse între 14% şi 15%. Printre acestea s-au mai aflat Turbomecanica şi Oil Terminal.
Pe piaţa Rasdaq, lichiditatea nu a urcat semnificativ la fel cum s-a întâmplat pe BVB. Valoarea de tranzacţioanare s-a situat la 1 milioane de euro iar cele mai active au fost titlurile Imotrust care au avut şi o pierdere semnificativă de peste 10%. Şi pe piaţa Rasdaq s-a realizat un DEAL cu titlurile Romcarbon Buzău.
Lidia Focşan, corespondent The Money Channel la BVB
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3527 lei, franc la 5.7285 lei

Piețe financiare
Bursa își revine după o zi agitată. BET încheie ședința pe plus, iar euro atinge un nou record
Piețe financiare
