Rezumat bursier - Bursa a închis ultima şedinţă a săptămânii pe verde
Publicat la 25.04.2008, 12:21:18
Banca Transilvania, BRD şi Flamigo au susţinut aproape 80% din rulajul pieţei care s-a apropiat de 7 milioane de euro pe ambele pieţe.
Banca Transilvania a fost lideră din acest punct de vedere şi a marcat uşoare aprecieri la nivelul cotaţiei. Titlurile TLV au închis cu 0,7% mai sus pe rulaje de aproape 7 milioane de lei.
În schimb, BRD a avut un debut pe creştere pentru ca în ultima oră de tranzacţionare să coboare sub preţul de referinţă, la 21 de lei.
Revenirea la tranzacţionare a celor doua bănci a impulsionat şi transferurile pe Erste Bank. Titlurile băncii austriece au avut rulaje de peste 1 milion de lei şi au urcat cu peste 3,6%.
În segmentul petrolier, Petrom a suferit uşoare corecţii pe volumele mult mai reduse faţă de şedinţa precedentă iar Rompetrol Rafinare a oscilat peste preţul de închidere de ieri, după numeroase zile de deprecieri semnificative.
Titlurile RRC au marcat prima zi de apreciere semnificativă, de peste 7%, ultima tranzacţie realizându-se foarte aproape de cotaţia de 6 bani.
Surpriza în ceea ce priveşte valoarea de tranzacţionare a venit dinspre o societate din eşalonul doi. Flamingo s-a numărat printre titlurile care au contribuit din plin la creşterea lichidităţii în urma transferului a peste 2,2% din capitalul social atât pe piaţa principală, cât şi pe piaţa DEAL.
Pe piaţa Rasdaq, acţiunile Iproeb şi Albalact au dominat transferurile la fel ca în şedinţa precedentă. Acţiunile celor două societăţi au închis pe verde cu o apreciere semnificativă de peste 7,5% pentru prima dintre ele.
Titlurile Prospecţiuni au înregistrat cea mai mare corecţie de peste 96% ca urmare a splitării valorii nominale a acţiunii.
Lidia Focşan, corespondent The Money Channel la BVB
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
