După publicarea datelor INS, piaţa a debutat cu aprecieri semnificative. În prima jumătate de oră, presiunea la cumpărare a urcat indicii bursieri cu peste două şi aproape de patru puncte procentuale pe sectorul societăţilor de investiţii.
Bursa a început apoi să-şi diminueze creşterile semnificative din deschidere iar la final aprecierile erau de 1% pe indici. Asta în condiţiile în care pe pieţele europene evoluţiile au fost negative.
În ceea ce priveşte lichiditatea situaţia a rămas neschimbată. Valoarea de tranzacţionare s-a menţinut la un nivel modest, media fiind de 1 milion de euro pe oră. În final pe BVB a fost de 4,8 milioane de euro la care s-a adăugat un milion de euro pe piaţa Rasdaq. A fost a treia oară în acest an când lichiditatea pe BVB a coborât sub nivelul de 5 milioane de euro.
Pe sectorul societăţilor de investiţii, SIF Transilvania a înregistrat cele mai mari aprecieri pe parcursul şedinţei de peste 4%, chiar în deschidere, prin preţul de 1 leu şi 76 de bani. Titlurile au închis de altfel cu cea mai bună apreciere de 2,38% la 1 leu şi 72 de bani pe rulaje de puţin peste 2 milioane de lei. Dinspre SIF 3 a venit şi cel mai mare pachet transferat pe parcursul zilei de aproape 500 de mii de acţiuni. SIF Oltenia a avut cel mai bun rulaj din piaţă de 2,2 milioane de lei.
Pe segmentul bancar, Erste Bank a ieşit în evidenţă cu o evoluţie negativă. În timp ce BRD şi Banca Transilvania au avut aprecieri de peste 2%, titlurile băncii austriece au stat sub preţul de referinţă şi au închis cu o depreciere de peste 2,5% la minimul zilei de 137 de lei şi 80 de bani. Lichiditatea pe Erste Bank a fost superioară altor şedinţe, fiind de 1,8 milioane de lei.
Contrar pieţei reglementate pe Rasdaq au dominat vânzătorii, de vreme ce la nivelul celor mai lichide 10 acţiuni din piaţă doar trei au închis pe creştere printre care Prospecţiuni şi Artego. Albalact a avut cele mai bune rulaje şi a închis cu 1% mai jos.
Lidia Focşan, corespondent The Money Channel la BVB
REZUMAT BURSIER: Bursa a reuşit să închidă pe verde, după patru zile consecutive de scăderi
Publicat la 04.03.2008, 13:06:46
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Cum funcționează ROBOR și de ce contează pentru creditul tău

Piețe financiare
Aur vs Bitcoin: ce păstrează mai bine valoarea
Piețe financiare
13 din 16 echipe din SuperLiga au o casă de pariuri pe tricou. Anglia a interzis, România merge înainte
Piețe financiare
Curs euro valabil luni, 24 august: 5.2581 lei. OMV a pierdut 0.93% pe BVB
Piețe financiare
