Rezumat bursier - Bursa coboară din nou pe lichiditate scăzută
Publicat la 26.10.2007, 12:34:31
Piaţa a semănat destul de mult cu cea de ieri. N-au lipsit deal-urile cu Petrom iar finalul a fost dominat de tranzacţiile cu SIF-uri.
Pe sectorul societăţilor de investiţii evoluţia a fost din nou mixtă şi, la fel ca în ziua precedentă, SIF Transilvania s-a desprins din pluton şi a evoluat pe verde în partea a doua a zilei.
Titlurile SIF 3 au avut oscilaţii pozitive după prânz, contrar evoluţiei celorlalte SIF-uri şi a închis în creştere cu 0,8% la 2 lei şi 40 de bani, însă acţiunile au atins pe parcursul zilei şi cotaţia de 2 lei şi 44 de bani.
SIF Oltenia a fost cea mai lichidă acţiune, datorită volumele mai bune din finalul şedinţei. Pe un rulaj de 5,4 milioane de lei, acţiunile SIF 5 nu au reuşit să depăşească preţul de ieri şi au stat toată şedinţa pe roşu. Deprecierea a fost de peste 1%.
Petrom a dominat prima parte a şedinţei datorită transferurilor semnificative din debut atât pe piaţa principală cât şi pe DEAL. În prima jumătate de oră se transferaseră acţiuni în valoare de peste 6,5 milioane de lei, după care interesul pe Petrom a fost aproape inexistent. Volumele semnificative s-au tranzacţionat la preţul de 53 de bani, la fel ca şi ieri, pentru ca apoi cotaţia să coboare cu 1,8%, la 52 de bani. Pe acelaşi sector, acţiunile Rompetrol s-au depreciat cu peste 2,5%.
În segmentul bancar, volumele au fost modeste. BRD pe rulaje de sub 1 milion de lei a reuşit să urce cu peste 1%, în timp ce Banca Transilvania a închis în staţionare.
Lidia Focşan, corespondent The Money Channel la BVB
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
