REZUMAT BURSIER - Bursa închide din nou pe roşu
Publicat la 26.09.2007, 13:16:23
Entuziasmul la cumpărare s-a resimţit doar în prima oră, pentru că apoi piaţa a revenit pe scădere. Titlurile BRD au ţinut capul de afiş, fiind tranzacţionate pe volume sporite în deschidere. Rulajul pe BRD a fost de 8,8 milioane de lei. Acţiunile băncii au urcat în prima oră peste palierul de 26 de lei, pentru ca apoi să se consolideze la preţul de ieri. Titlurile BRD au închis în staţionare.
În schimb, Banca Transilvania a pierdut 2,3% pe volume ce au totalizat 5,8 milioane de lei. Acţiunile au închis la cotaţia de 85 de bani.
Pe sectorul SIF-urilor, volumele se menţin modeste. SIF Oltenia a rulat cei mai mulţi bani, adică 4,6 milioane de lei iar cele 5 societăţi de investiţii au închis cu scăderi de unu până la 6 bani.
Transelectrica a deschis cu creşteri de peste 2% însă a urmat aceeaşi tendinţă a pieţei şi a pierdut 1,7%.
De asemenea, sectorul petrolier a închis pe roşu cu deprecieri de aproape 1%.
Surprize în ceea ce priveşte valoarea de tranzacţionare au venit şi dinspre emitenţi din eşalonul doi, precum Condmag sau Compa.
Condmag a urcat cu un pas pe rulaje de 3 milioane de lei iar Compa a închis în staţionare pe volume de peste 2 milioane de lei.
Lidia Focşan corespondent The Money Channel la BVB
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.



