Lichiditate în creştere astăzi, în special în partea a doua a şedinţei de tranzacţionare. Peste 68 de milioane de lei tranzacţionate pe piaţa principală a BVB şi alte circa 30 de milioane de lei realizate pe celelalte segmente de piaţă. Între acestea, 7 milioane de lei pe piaţa Rasdaq şi alte peste 9,88 milioane lei pe piata DEAL.
La încheierea şedinţei indicele BET pierdea 3,77%, indicele BET-C 3,86%, iar indicele BET-FI pierdea 3,78%. În cadrul sectorului financiar cel mai afectat emitent a fost SIF5 care a pierdut circa 5,5%, pe fondul unei lichidităţi de circa 12,5 milioane lei, de peste duoă ori mai mare decât cea realizată în şedinţa de ieri, când s-au realizat tranzacţii de 5,6 milioane lei.
BRD şi TLV au avut de asemenea scăderi semnificative, circa 3,37% în cazul TLV şi 4,61% în cazul BRD. Scăderea TLV s-a produs pe fondul unei lichidităţi în creştere. Peste 9,3 milioane lei realizate pe TLV astăzi, în condiţiile în care ieri s-au transferat acţiuni în valoare de circa 3 milioane lei.
În cazul BRD putem puncta lichiditatea încă ridicată, peste 12,5 milioane lei, din care 8,5 milioane lei realizate prin transferurile de pe piaţa DEAL. SNP Petrom părea destul de stabilă în prima parte a şedinţei, investitorii părând a primi destul de bine rezultatele slabe pe primul semestru, aşteptate de altfel de analişti, şi bugetate chiar de companie. În a doua parte a şedinţei însă, SNP se înroşeşte puternic, şi încheie sedinţa cu o pierdere de circa 3,9%, pe fondul unei lichidităţi semnificativ în creştere faţă de şedinţa anterioară, circa 3,5 milioane lei.
Rezumat Bursier: Bursa închide pe scăderi accentuate
Publicat la 16.08.2007, 12:23:16
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
