Debutul a fost caracterizat de un interes mai mare la cumpărare, pe fondul închiderii pozitive a pieţei americane.
BET-FI a avut creşteri şi de peste două procente şi jumătate în prima oră a şedinţei. La final, plusul era de doar un procent.
Pe rulaje de 2 mil şi jumătate de lei acţiunile SIF Oltenia au urcat cu 0,9%, până la 1,16 lei. Al doilea rulaj a venit dinspre titlurile SIF Moldova, care au urcat însă mai mult, aproape două procente.
O agitaţie mai mare a fost în cazul Petrom. Cotaţia s-a plasat la final la 29,2 bani, cel mai mare nivel din acest an. Pe un rulaj de peste 7 mil şi jumătate de acţiuni, cotaţia a urcat cu aproape 4%.
Pe minus au închis însă acţiunile Rompetrol Rafinare. Cotaţia au testat un maxim, în debut, de 6,8 bani pe acţiune, dar au închis sub preţul de referinţă, la minimul zilei, 6,36 bani. Au pierdut teren şi acţiunile Rompetrol Well Services, după ce arbitrul pieţei a respins rapoartele de evaluare în cazul celor două societăţi.
În sectorul bancar, acţiunile Băncii Transilvania au câştigat o jumătate de procent şi au închis la 1,8 lei. Plus a fost şi în cazul titlurilor BRD. După 3 şedinţe fără variaţii, cotaţia a urcat la 13 lei.
Rulajele din ultima săptămâna au coborât sub 15 mil de euro, ceea ce clasifică ultima săptămână, din acest punct de vedere, ca fiind cea mai slabă de la finele lunii iulie.
Rezumat bursier: Bursa reuşeşte un final de săptămână pozitiv (VIDEO)
Publicat la 23.10.2009, 14:48:03
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Curs euro valabil luni, 24 august: 5.2581 lei. OMV a pierdut 0.93% pe BVB
Piețe financiare
Ce urmărim săptămâna viitoare: INS publică estimarea PIB T2 2026 (estimare flash) și Eurostat - flash CPI Eurozonă, august 2026
Piețe financiare
BVB în săptămâna 17-21 august 2026: Electrica în avangarda creșterilor, pe fondul volatilității energetice

Piețe financiare
Ușoare creșteri pe bursă. Indicele BET se apropie de un record absolut
Piețe financiare
