În şedinţa de tranzacţionare de miercuri, lichiditatea pieţei reglementate a Bursei de Valori Bucureşti (BVB) a sporit considerabil, până la 25,2 milioane lei (6,02 milioane euro), comparativ cu nivelul consemnat în şedinţa precedentă, de 16,44 milioane lei (3,94 milioane euro).
Indicele BET, care arată evoluţia celor mai lichide zece titluri listate la BVB, a crescut cu 3,34%, până la 2.656,05 puncte, în timp ce indicele compozit, BET-C, a urcat cu 3,29%, până la 1.697,31 puncte.
Indicele BET-FI, al celor cinci societăţi de investiţii financiare (SIF), a câştigat 6,30%, până la 13.353,59 puncte, iar indicele ROTX, jucat la Bursa din Viena, a crescut cu 3,77%, până la 5.260,05 puncte.
Indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a urcat cu 4,45%, până la 259,87 puncte, iar indicele BET-NG, care reflectă evoluţia a zece titluri din sectorul energetic de la Bursă, a câştigat 3,13%, până la 374,68 puncte.
Bursele europene au trecut pe verde la ora închiderii şedinţei BVB, cu excepţia pieţei din Londra, urmând tendinţa de creştere a pieţei futures din Statele, trasă în sus de revenirea acţiunilor din sectoarele bancar şi auto.
Astfel, indicele reprezentativ pentru cele mai importante 100 de acţiuni listate pe bursa londoneză, FTSE, scădea cu 0,11%, până la 3.926,02 puncte, iar indicele pieţei din Frankfurt, DAX, urca cu 0,89%, până la 4.360,82 puncte.Indicele celor mai solide 40 de acţiuni de la Bursa din Paris, CAC 40, câştiga 0,67%, până la 2.921,65 puncte.
Acţiunile BRD SocGen (BRD) au atras cea mai mare lichiditate în şedinţa de miercuri, de 4,1 milioane lei, iar preţul lor a crescut cu 3,88%, până la 6,70 lei, în timp ce titlurile SIF Oltenia (SIF5) s-au apreciat cu 7,44%, până la cotaţia de 0,65 lei, în urma unor schimburi de 2,53 milioane lei.
Titlurile Banca Transilvania (TLV) s-au scumpit cu 2,59%, până la preţul de 0,99 lei, pe o lichiditate de 2,08 milioane lei, în vreme ce tranzacţiile cu acţiuni Dafora Mediaş (DAFR) au însumat 1,8 milioane lei, iar titlurile s-au apreciat cu 14,87%, până la 0,0564 lei.
Preţul titlurilor SIF Moldova (SIF2) a crescut cu 8,22%, la 0,54 lei, pe fondul unor schimburi de 1,79 milioane lei, iar acţiunile Petrom (SNP) au captat o lichiditate de 1,72 milioane lei şi s-au apreciat cu 1,92%, până la 0,1590 lei.
Sursa: NewsIn
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.