money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Rezumat bursier: BVB închide pe plus, în ciuda deprecierilor de pe marile pieţe din Europa

Publicat la 01.04.2009, 13:53:24

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Rezumat bursier: BVB închide pe plus, în ciuda deprecierilor de pe marile pieţe din Europa

Deşi în primele două ore indicii au testat şi variaţii negative, după ora douăsprezece toţi indicii erau în creştere.

SIF-urile au avut pe parcursul şedinţei creşterile cele mai mari, în medie de peste 4%, au închis, însă, cu un avans de două ori mai mic.

Sectorul energetic a urcat aproape 3%, după ce cotaţia Rompetrol Rafinare a câştigat peste 7%. Pe final au recuperat şi titlurile Petrom. O treime din volumul zilnic a fost tranzacţionat pe finalul şedinţei, la maximul zilei, de 15,8 bani pe titlu.

Pe plus au închis şi emitenţii bancari. Pe cel mai bun rulaj din piaţă, de aproape 3 mil de lei, acţiunile BRD s-au scumpit cu aproape 1%. Interesul pentru titlurile BRD a crescut simţitor în ultima lună. Doar în martie au fost schimbate în piaţă peste 10 mil de acţiuni BRD, de 5 ori mai multe decât în ianuarie.

Şi acţiunile Erste Bank au câştigat peste 4 la sută, iar Cotaţia Băncii Transilvania a urcat cu două procente şi jumătate.

Deşi Broker Cluj a anunţat pierdere pe 2008, cotaţia a stat pe minus un timp foarte scurt. Ulterior titlurile Broker s-au apreciat şi cu maximul admis de BVB. Titlurile au închis peste 13 bani pe titlu, cu 150% peste minimele atinse în februarie.

Pentru a doua şedinţă consecutiv titlurile Alro Slatina închid fără vânzători şi cu un avans de 15%.

Pe întreaga piaţă au fost mişcaţi peste 3 mil şi jumătate de euro. Doar 5 emitenţi, însă, au generat rulaje de peste 1 mil de lei.

 

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite