money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Rezumat Bursier: Corecţii de amploare pe Bursa de la Bucureşti

Publicat la 07.01.2008, 13:08:03

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Rezumat Bursier: Corecţii de amploare pe Bursa de la Bucureşti
BET FI a înregistrat pierderi de peste trei şi patru procente pe parcursul şedinţei, în timp ce, pe ceilalţi doi indici bursieri, deprecierile au fost la jumătate, de puţin peste 2%.

Faţă de ultimele două şedinţe lichiditatea a urcat pe BVB la peste 15 milioane de euro.

SIF-urile au avut cel mai mult de suferit de pe urma acestor deprecieri, debutul fiind cu peste 3% mai jos. Comparativ cu şedinţele anterioare s-a remarcat o creştere a lichidităţii în special pe sectorul societăţilor de investiţii. SIF Moldova a cumulat rulaje de aproape 12 milioane de lei şi a înregistrat cea mai amplă corecţie de aproape 4,5%.

Un interes ridicat au avut şi titlurile SIF Oltenia, lichiditatea fiind de aproape 10 milioane de lei. Titlurile SIF 5 au închis cu o scădere de 3,5%. Titlurile bancare au urmat tendinţa pieţei şi au coborât cu peste două şi trei procente, încă din debutul şedinţei.

Cea mai bună evoluţie a avut Petrom. Titlurile companiei petroliere au rezistat acestui val de deprecieri şi au închis cu un pas de cotare mai jos, la preţul mediu de 50,5 bani. În partea a doua a şedinţei, în urma unor schimburi mai semnificative, lichiditatea a urcat la 2,2 milioane de lei.

Drepturile de alocare Transgaz au urmat tendinţa pieţei şi au pierdut peste 3%, asta deşi compania a anunţat estimări optimiste privind rezultatele financiare din acest an. Societatea se aşteaptă la o cifra de afaceri de 1,24 miliarde lei si un profit brut de 317 milioane de lei, in crestere cu aproape o treime fata de rezultatele din 2007.

Pe Bursa de Valori Bucureşti din cele 52 de companii tranzacţionate doar două au închis pe creştere. Scăderile nu au ocolit nici piaţa Rasdaq. În continuare însă lichiditatea rămâne modestă, apropiindu-se cu greu de 1 milion de euro.

Lidia Focşan, corespondent The Money Channel la BVB

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite