Verde hotărât pe Bursa de Valori Bucureşti. Şedinţa a debutat cu aprecieri mai puternice la nivelul acţiunilor care ieri au înregistrat corecţii. BET FI a deschis cu 1,5%, iar titlurile chimice au recuperat încă din debut deprecierile consemnate ieri şi au urcat din nou cu maximul posibil.
După prima jumătate de oră, pe fondul unei presiuni în creştere la cumpărare, cotaţiile au început să urce pe toate paliere iar apetitul la cumpărare s-a menţinut până la final.
SIF-urile au urcat cu aproape 3% ceea ce a propulsat BET FI peste palierul de 56 de mii de puncte.
În ceea ce priveşte valoarea de tranzacţionare sif-urile au fost depăşite de reprezentantele altor sectoare; chimic, bancar şi petrolier.
BRD a dominat rulajele în prima parte a zilei, în final situându-se pe poziţia a doua cu 6,3 milioane de lei. Titlurile băncii au debutat cu un pas sub preţul de referinţă pentru ca apoi oscilaţiile să fie pozitive. În final BRD a urcat cu 1,3%. Erste Bank, cea care ieri a urcat cel mai bine a suferit o corecţie de 0,5%.
În sectorul petrolier s-a remarcat Petrom cu volume totale de 5,2 milioane de lei. Interesul a fost crescut în partea a doua a şedinţei când acţiunile au avut şi un vârf cu 3% mai sus. Până la final, creşterea s-a temperat la 1%.
Cele mai mari câştiguri au avut din nou acţiunile Azomureş şi Amonil care au închis cu aprecierea maxim posibilă, 15%.
După doar o zi de corecţii, acţiunile şi-au reluat creşterile spectaculoase, interesul fiind din nou ridicat la cumpărare.
Printre câştigătoarele zilei s-au numărat şi acţiunile Biofarm care au săltat semnificativ cu 10%, pe final de şedinţă.
Şi pe piaţa Rasdaq, aprecierile au fost semnificative. Cele mai lichide au fost titlurile Argus care au mişcat 1,5 milioane de lei şi au urcat cu aproape 9,5%.

Lidia Focşan, corespondent The Money Channel la BVB
REZUMAT BURSIER: Creşteri generalizate pe BVB
Publicat la 29.05.2008, 12:06:17
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Cum funcționează ROBOR și de ce contează pentru creditul tău

Piețe financiare
Aur vs Bitcoin: ce păstrează mai bine valoarea
Piețe financiare
13 din 16 echipe din SuperLiga au o casă de pariuri pe tricou. Anglia a interzis, România merge înainte
Piețe financiare
Curs euro valabil luni, 24 august: 5.2581 lei. OMV a pierdut 0.93% pe BVB
Piețe financiare