Rezumat bursier: Creşteri maxime pe BVB într-o şedinţă bursieră
Publicat la 14.10.2008, 14:07:33
Bursa de Valori Bucureşti a repetat scenariul din urmă cu aproape o lună şi a înregistrat creşteri record. Pentru a doua oară în acest an, BET FI a urcat aproape cu maximul posibil 15%, iar BET are cel mai bun avans de peste 10%. Cumulat pe indicii bursieri, aprecierile din ultima şedinţă au fost peste cele din urmă cu o lună.
Bursa de Valori Bucureşti a devenit o piaţă a extremelor. Dacă săptămâna trecută nu erau cumpărători în piaţă, azi nu au fost vânzători.
Sub efectului entuziasmului de pe pieţe internaţionale, Bursa a debutat în forţă şi a urcat alert în prima parte a şedinţei pe volume sporite. La jumătatea şedinţei, valoarea transferurilor depăşise 9 milioane de euro iar indicii aveau creşteri de peste 10% şi aproape 15% pe sif-uri. Imediat după prânz sif-urile au rămas fără vânzători şi alături de ele titlurile din sectorul bancar, utilităţi, petrolier, farmaceutic sau chimic.
BRD a produs supriza dimineţii după ce banca şi-a anunţat în avans rezultatele la 9 luni. După ce au fost supendat de la tranzacţionare o oră, aţiunile au debutat cu aprecieri de peste 10% pentru ca la mijlocul zilei să rămână fără vânzători şi să urce aproape 15%. De altfel, la nivelul pieţei peste 30 de emitenţi au dus lipsă de vânzători în partea a doua a zilei şi din acest motiv indicii au încremenit la valorile de la jumătatea zilei.
Petrom a dus greul lichidităţii în partea a doua a şedinţei, fiind în permanent ordine la vânzare dar şi suficient de mulţi cumpărători. Din acest motiv, cotaţia s-a menţinut cu aprecieri semnificative în jurul a 14%. Petrom a contribuit cu 35% din rulajul pieţei, schimburile fiind de 17,4 milioane de lei.
Creşteri semnificative s-au produs şi pe piaţa Rasdaq, unde valoarea schimburilor a depăşit 1,5 milioane de euro.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3527 lei, franc la 5.7285 lei

Piețe financiare
