Creşterile specaculoase de pe pieţele internaţionale au adus o gură de oxigen şi pe Bursa de la Bucureşti. Cumulat pe toţi indicii, Bursa a înregistrat cele mai mari salturi de până acum.

Încă din deschidere, entuziasmul a fost ridicat şi a atins cote maxime în partea a doua a şedinţei când, rând pe rând, acţiunile au rămas fără vânzători după ce aveau creşteri de aproape 15%, aceasta fiind şi limita maximă a Bursei.

Sistemul de tranzacţionare al BVB nu permite introducerea unor ordine care să depăşească o variaţie mai mare de 15%. Practic orice depăşire a acestui prag nu este acceptată de softul Bursei.

Aproape jumătate dintre companiile de pe BVB au rămas fără vânzători, printre ele aflându-se toate sif-urile, bănci, companii de utilităţi, farmaceutice, acţiuni din sectorul chimic. În ultima şedinţă, peste 26 de companii au urcat cu maximul posibil, printre ele aflându-se sif-urile, băncile, Transgaz, Broker Cluj, Azomureş.

SIF-urile au câştigat mai bine de jumătate din pierderea avută în ultimele zile, în urma aprecierilor cu aproape 15% din ultima şedinţă. Aprecierile s-au produs pe volume sporite. SIF Oltenia a avut rulaje de peste 10 milioane de lei.

În sectorul bancar, Erste a avut cea mai spectaculoasă evoluţie de când se află pe BVB. Încă din prima parte a zilei au urcat cu 15% şi şi-au păstrat acest avans până la final în condiţiile în care lichiditatea s-a apropiat de 10 milioane de lei.

Cea mai căutată acţiune a fost SNP, unde valoarea tranzacţiilor a depăşit 10,6 milioane de lei. Acţiunile companiei au avut cele mai reduse aprecieri de puţin peste 6%, în condiţiile în care au fost mult mai puţin afectate de criza financiară. Creşterile remarcabile din ultima zi a săptămânii au venit după patru zile de scăderi dramatice în care indicii BVB s-au prăbuşit cu 15 până la 20%.

Lidia Focşan, corespondent The Money Channel la BVB