REZUMAT BURSIER: Erste Bank a adus verdele pe Bursă
Publicat la 14.02.2008, 13:32:38
Intrarea Erste Bank în ringul Bursei de Valori Bucureşti a fost de bun augur pentru piaţă. Piaţa a avut o evoluţie pozitivă, iar titlurile Erste Bank au adus un plus de lichiditate, de peste 800 de mii de euro, fiind printre cele mai tranzacţionate acţiuni de pe bursă. În restul pieţei, volumele au rămas reduse însă, cel puţin, evoluţia a fost pozitivă.
Acţiunile băncii austriece au avut aprecieri de două puncte procentuale pe parcursul zilei, creştere pe care şi-au menţinut-o până la final. Ultima tranzacţie s-a realizat la cotaţia de 141 de lei şi 80 de bani.
Listarea Erste a adus un plus de optimism în piaţă. Indicii bursieri au oscilat pozitiv şi au închis pe verde cu aprecieri de unu până la aproape două puncte procentuale pe titlurile lichide.
Cele mai bune câştiguri le-au înregistrat titlurile bancare BRD şi Banca Transilvania care au urcat cu aproape 3%. Banca Transilvania a închis la 72,5 bani, iar BRD la 18 lei şi 20 de bani. Ambele bănci au avut rulaje apropiate de peste 2 milioane de lei.
SIF-urile au urmat o evoluţie pozitivă şi au reuşit să închidă pe plus, după câteva zile în care au marcat deprecieri, pe fondul vânzătorilor apăruţi pe final. Aceştia au dominat doar titlurile SIF Transilvania care, au făcut notă discordantă cu piaţa, şi au pierdut 1,2% până la 1 leu şi 62 de bani. Din acest motiv şi indicele BET FI a avut o creştere mai modestă.
Pe sectorul financiar cele mai bune creşteri le-au avut titlurile SIF Banat Crişana, de peste 3% şi SIF Moldova cu o apreciere de aproape 2%. Cele două societăţi şi-au arătat intenţia de a realiza majorări de capital în acest an prin acordarea de titluri gratuite.
Acţiunile petroliere au închis pe verde chiar, dacă pe final titlurile Rompetrol Rafinare au avut o cădere de peste 2%. Pe ultimele tranzacţii acţiunile societăţi au urcat cu 0,3%. Lichiditatea a fost redusă, investitorii fiind în aşteptarea rezultatelor pe 2007 ce urmau să vină după şedinţa bursieră.
Pe piaţa Rasdaq, închiderea a fost mixtă pe titlurile lichide. Cele mai tranzacţionate au fost acţiunile Ductil Buzău cu rulaje de peste 1 milion de lei.
Sursa: NewsIn
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Curs BNR valabil 9 octombrie 2026: 1 euro = 5.3470 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
