Rezumat bursier - Evoluţie mixtă şi astăzi pe Bursa de Valori Bucureşti
Publicat la 10.10.2007, 12:01:18
În schimb, societăţile de investiţii şi-au continuat tendinţa descendentă începută ieri, deşi în deschidere au dat semne de revenire pe plus. BET FI a pierdut peste 1,5%. Valoarea de tranzacţionare pe BVB a fost de 13,8 milioane de euro, cu 1,4 milioane de euro pe piaţa obligaţiunilor.
Oltchim a fost şi azi vedeta pieţei, dominând atât creşterile, cât şi topul lichidităţii. Titlurile au urcat cu maximul posibil, aproape 15% şi, chiar dacă au apărut vânzătorii, cererea s-a menţinut mult mai ridicată. Valoarea de tranzacţionare a fost de aproape 5,5 milioane de lei.
Cele două companii petroliere reprezentative au avut o evoluţie pozitivă şi nu au coborât sub preţurile de referinţă.
Rompetrol Rafinare, pe rulaje de aproape 2,6 milioane de lei, a urcat pe finalul şedinţei cu peste trei procente, însă închiderea s-a realizat cu o apreciere de 2,5% la 12,4 bani. De asemenea, Petrom a marcat un câştig de 1,8%.
Societăţile de investiţii au avut un debut bun, pe creştere, însă imediat au început să piardă teren şi au oscilat negativ, după prânz.
SIF Transilvania a stat cel mai puţin pe verde iar la final a avut cea mai mare depreciere de peste 3,5%. Cea mai bună evoluţie a înregistrat SIF Moldova care a coborât cu un pas de cotare. Titlurile SIF 2 au avut un preţ mediu cu 2 bani peste cel de închidere de ieri.
Volumele au fost modeste pe cele cinci SIF-uri. Cele mai bune rulaje de puţin peste 4 milioane de lei au avut SIF Oltenia şi SIF Moldova.
Piaţa Rasdaq s-a remarcat şi astăzi cu o lichiditate ridicată, de aproape 8,5 milioane de euro, în prima parte a şedinţei fiind peste cea de pe BVB. Aceasta s-a datorat transferurilor semnificative cu 10% din capitalul Vulcan Bucureşti şi a tranzacţiilor speciale cu peste 4% din Cemacon Zalău.
Lidia Focşan, corespondent The Money Channel la BVB
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
