Indicii au avut creşteri în debut, iar BET şi BET-FI au testat maximele din acest an. Indicele celor cinci societăţi de investiţii financiare a avut creşteri de aproape 2% şi a depăşit nivelul de 22.400 de puncte, pe parcursul zilei.
Dintre SIF-uri a stat mai bine cotaţia SIF Transilvania, după ce a fost suspendată o oră în şedinţa anterioară. Acţiunile SIF3 au fost singurele care au închis în staţionare, după creşteri şi de 2,5%, în debut. Pe cel mai mare minus, de aproape 3% au închis titlurile SIF Banat Crişana.
Închiderea pe plus a indicelui celor mai lichide zece titluri din piaţă a fost susţinută de acţiunile Băncii Transilvania şi BRD. Cotaţia Băncii Transilvania nu a avut variaţii negative şi a închis cu 3% mai sus, la 1,61 lei, maximul din acest an. La Banca Transilvania se remarcă şi o creştere a volumelor tranzacţionate, iar în ultimele 5 şedinţe, cotaţia a urcat cu mai mult de 16%. La BRD creşterea a fost similară, iar titlurile au închis la 13 lei pe acţiune, cel mai mare nivel din 2009. Pe minus, însă, au închis acţiunile Erste Bank, după ce au pierdut 1,5%, pe rulaje de sub o jumătate de million de lei.
Sectorul petrolier a fost mai puţin căutat. Pe rulaje de sub 500 de mii de lei, cotaţia Petrom a pierdut peste 2%.
Rezumat bursier: Acţiunile Băncii Transilvania şi BRD au urcat BET cu 0,5%
Publicat la 26.08.2009, 13:52:08
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3527 lei, franc la 5.7285 lei

Piețe financiare
