Rezumat bursier: Încă o zi de lichiditate scazută pe Bursă
Publicat la 29.10.2007, 13:24:29
BET a urcat cu 0,25%, BET C s-a apreciat cu o jumătate de punct procentual, iar BET FI a închis pe roşu cu o scădere uşoară de 0,15%.
Valoarea de tranzacţionare a fost de 7,3 milioane de euro pe BVB, fiind ajutată şi de două tranzacţii DEAL cu titlurile Compa şi Electroputere în valoare de 800 de mii de euro.
Bursa a deschis ziua pe verde, cu aprecieri la nivelul tuturor emitenţilor lichizi. Creşterile nu s-au menţinut până la final iar primele care au dat semne de obosoală au fost societăţile de investiţii. În ultima oră de tranzacţionare, BET FI a trecut pe variaţii negative, deşi în deschidere avea o creştere de peste un punct procentual. Închiderea pe societăţile de investiţii a fost una mixtă. SIF Banat Crişana a coborât cu peste 1% şi a închis la minimul zilei 3 lei şi 55 de bani.
Alături de SIF 5, SIF Moldova a închis pe creştere uşoară de 0,3%. Asta deşi debutul a fost unul negativ, titlurile au urcat peste preţul de referinţă şi s-au menţinut până la final. SIF Moldova a avut cel mai bun rulaj din piaţă de peste 3,7 milioane de lei, aproape dublu faţă de restul SIF-urilor.
Titlurile Broker Cluj au avut cea mai bună evoluţie a zilei. Aproape toată şedinţa au dominat topul lichidităţii iar cotaţia a oscilat pozitiv în urma ştirilor pozitive legate de noua majorare de capital şi de intenţia de fuziune cu o banca de investiţii americană. Acţiunile Broker Cluj au urcat cu 1,6% pe rulaje de peste 2 milioane de lei.
Pe sectorul bancar, volumele au fost modeste iar închiderea mixtă pe cele două bănci reprezentative. BRD a închis cu 0,4% mai jos, iar Banca Transilvania a urcat cu o jumătate de punct procentual.
În cazul Petrom şi Rompetrol Rafinare interesul a fost şi mai scăzut, lichiditatea pe cele două fiind de sub 600 de mii de lei. Evoluţia celor două a fost pozitivă cu aprecieri uşoare de aproape un punct procentual. Un rulaj mai ridicat, de peste 700 de mii de lei, a avut Rompetrol Well Services care a urcat cu 0,6%.
Pe piata Rasdaq au dominat tranzacţiile cu Prospecţiuni care au totalizat 3,7 milioane de lei, atât pe piaţa DEAL, cât şi pe cea principală. Titlurile au suferit o corecţie de 17,7% după realizarea majorării de capital.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Bursa încetinește după startul spectaculos al săptămânii. BET scade marginal, iar lichiditatea rămâne redusă
Piețe financiare
Curs BNR valabil 9 octombrie 2026: 1 euro = 5.3470 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
