Investitorii au mizat pe creştere în ultima şedinţă din acest an şi au intrat la cumpărare încă din primele ore de tranzacţionare. Pe parcursul zilei indicii au oscilat şi pe teritoriu negativ, însă finalul şedinţei i-a găsit pe plus.

Indicele general al pieţei a închis pe un plus de 1 procent şi jumătate, foarte aproape de minimul din acest an. Avansul cel mai mare, de 3,7%, au înregistrt titlurile din sectorul energetic. Transgaz a închis ultima şedinţă din 2008 pe un plus de peste 3%, la cotaţia de 122 de lei, iar Rompetrol a urcat cu peste 6% şi a închis la 1,85 bani pe titlu.

Deşi în prima jumătate de oră nu au fost realizate tranzacţii cu titlurile Petrom, acesta a reuşit să intre în topul lichidităţii cu rulaje de aproape 1,3 mil de lei, în urma transferurilor cu 7.2 milioane de titluri. Petrom închide anul 2008 la cotaţia de 18,1 bani.

Un rulaj asemănător l-a avut şi BRD, iar titlurile au inchis la cotaţia de 8 lei şi 25 de bani. În sectorul bancar Erste a închis, cu aprecieri semnificative, de peste 7%, la nivelul de 58,5 lei. Carpatica a închis şi ea pe plus la 18,2 bani pe titlu.

Tot În sectorul financiar BET Fi a închis cu o jumătate de procent peste valoarea de ieri, iar două dintre Sifuri au închis pe minus. SIF Banat Crişana a avut la finalul ultimei şedinţe cea mai mare depreciere, de peste două procente şi jumătate. Cu acelaşi procent, însă pe plus a închis SIF Transilvania, cu cel mai mare rulaj dintre sif-uri.

Broker închide ultima şedinţă pe o pierdere de aproape 5%. Iar tranzacţii cu aproape 3% din capitalul STK au urcat unităţile de fond cu maximul posibil la nivelul de 38 de lei şi 90 de bani.

În ultima şedinţă, pe bursă, au fost realizate 2800 de tranzacţii, de 4 ori mai mici faţă de ultima şedinţă din 2007. La capitolul lichiditate, trei milioane de euro au venit dinspre piaţa acţiunilor, aproape jumătate din acest rulaj a fost generat de companiile de pe Rasdaq, unde au avut loc 2 tranzacţii, de peste 700 de mii de euro, cu aproape 19 procente din compania hotelieră Palace Sinaia. Peste 1 milion de euro a venit dinspre piaţa obligaţiunilor, unde au fost realizate tranzacţii cu titlurile Băncii Mondiale şi cele ale Băncii Carpatica.


Daniela Cebotari, corespondent The Money Channel la BVB