REZUMAT BURSIER - Indicii au marcat cele mai mari câştiguri din ultimele doua luni şi jumătate
Publicat la 15.05.2008, 12:33:59
Rezultatele trimestriale în creştere raportate de multe dintre companiile importante de pe Bursă au menţinut ridicat interesul la cumpărare din partea investitorilor. Piaţa a debutat cu creşteri generalizate de unu – două puncte procentuale, pentru ca în partea a doua a zilei indicii să-şi dubleze câştigurile. Practic în ultimele două zile, BET FI a urcat cu aproape 10%.
În ultima şedinţă bursieră cele mai bune câştiguri pe acest sector, de peste 6%, au înregistrat acţiunile SIF Moldova şi SIF Transilvania. La capitolul lichiditate, SIF-urile au fost depăşite net de titlurile bancare. BRD a dominat categoric tranzacţiile cu 10,4 milioane de lei şi a închis cu peste 3% mai sus. Cel mai bun avans pe acest segment a avut Banca Transilvania care s-a apreciat cu aproape 6,5%.
Titlurile BRD, Banca Transilvania şi Erste au contribuit cu o treime din rulajul pieţei. Creşterile au fost spectaculoase pe toate segmentele. Rompetrol Rafinare a urcat cu 6%, în sectorul financiar Broker Cluj a câştigat 7% iar în domeniul farmaceutic Zentiva a închis cu 8,6% mai sus.
Cumpărătorii au dominat şi piaţa Rasdaq unde s-au înregistrat aprecieri semnificative la nivelul celor mai lichide acţiuni. Cel mai bun aulaj a avut Iproeb care s-a scumpit cu 4,5% la nivelul cotaţiei. Pe piaţa futures a BVB s-au încheiat cele mai multe multe contracte de la înfiinţare, lichiditatea apropiindu-se de 600 de mii de lei.
Lidia Focşan, corespondent The Money Channel la BVB
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
