Şedinţa a fost caracterizată de indecizie din partea investitorilor. Pe volume tot mai mici, cei mai mulţi emitenţi au debutat pe plus pentru ca în ultima jumătate de oră să sufere o scădere accentuată în special în sectorul financiar bancar.
Dintre acţiunile cu greutate, băncile au înregistrat cele mai mari pierderi. Erste Bank a coborât cu peste 4%, după ce a parcurs o zi negativă de la un cap la altul, după ce banca a anunţat că va lansa o obligaţiuni garantate de statul austriac în valoare de 6 mld de euro.
BRD, pe rulaje foarte mici de puţin peste 300 de mii de lei, s-a depreciat cu 2,4% aproape de nivelul de 8 lei.
Liderul de lichiditate a rămas Banca Transilvania, care a împlinit o săptămână de când este în permanenţă cel mai tranzacţionat emitent, în ultima şedinţă fiind tranzacţii de 2 miliona de lei, adică o treime din total. Titlurile băncii au încercat o revenire pe plus în deschidere dar în lipsa susţinerii la cumpărare a înregistrat a doua zi de scădere cu peste 3%. Banca Transilvania continuă să notifice zilnic achiziţii ale propriilor titluri din piaţă, la fel şi Societe Generale, acţionarul majoritar al BRD.


