După un debut al zilei nehotărât şi corecţii generalizate, indicii pieţei de la Bucureşti au trecut pe plus, spre final şi au înregistrat cele mai mari valori din acest an.
Datele peste estimări legate de şomajul din Statele Unite ai reanimat cotaţiile de pe piaţa de la Bucureşti. Cele mai căutate au rămas SIF-urile, care au închis, în medie, cu 3,6% mai sus.
La avansul BET-FI, cel mai mult au contribuit acţiunile SIF Oltenia care au urcat cu 5,4% şi cele emise de SIF Moldova, care au câştigat peste 4%. Acţiunile celor două societăţi au determinat şi cele mai bune rulaje din piaţă.
Pe creşteri au trecut, la final şi emitenţii bancari. După scăderi şi de peste 4% pe parcursul zilei, cotaţia Erste Bank a închis cu 0,3% mai sus.
Titlurile BRD au câştigat, însă, mai mult, aproape 4%. La final, acestea costau 11,5 lei.
În sectorul enegetic, cotaţia Transgaz a evoluat cel mai bine. După anunţarea rezultatelor financiare semestriale în creştere faţă de anul anterior, cotaţia a urcat peste 3%.
Sectorul petrolier avea la final, corecţii de 1,17% pentru Rompetrol Rafinare şi sub un procent pentru Petrom.
Lansarea ofertei de preluare la Zentiva au urcat uşor cotaţia. O acţiune costa la final 68,5 bani, în condiţiile în care preţul de ofertă a fost stabilit la 70 de bani. Titlurile, însă, şi-au dublat valoarea din martie şi pe seama aşteptărilor legate de lansarea unei oferte.
Rezumat bursier: O nouă zi, un nou vârf pe piaţa de la Bucureşti
Publicat la 07.08.2009, 14:04:39
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Bursa își revine după o zi agitată. BET încheie ședința pe plus, iar euro atinge un nou record
Piețe financiare
Curs BNR valabil 7 octombrie 2026: Leul slăbește puternic. 1 euro costă acum 5.3527 lei

Piețe financiare
Aurul sfidează dobânzile: de ce băncile centrale continuă să cumpere metalul prețios
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3306 lei, franc la 5.7358 lei

Piețe financiare
