money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Rezumat bursier: Scăderi pe o parte dintre indici

Publicat la 18.03.2009, 14:56:00

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Rezumat bursier: Scăderi pe o parte dintre indici

 Deşi toţi indicii au debutat pe plus, în partea a doua a şedinţei creşterile s-au mai temperat, iar pe minus au închis trei societăţi de investiţii financiare, dar şi titlurile Rompetrol Rafinare şi Petrom. Aproape 3 mil de euro au fost schimbate pe întreaga piaţă, iar tranzacţiile cu obligaţiuni au contribuit cu aproape 400 de mii de euro.

Deşi debutul anunţa creşteri importante pe toţi indicii, situaţia s-a schimbat pe parcursul şedinţei, iar pe final aproape toţi indicii au închis pe minus.

În prima jumătate de oră BET-FI creştea cu aproape 3% şi trecea de 10 mii de puncte, pentru a doua şedinţă consecutiv. Finalul, însă, l-a găsit la 9675 de puncte, cu aproape un procent şi jumătate mai jos.

Deşi pe parcursul şedinţei urca cu peste 2%, indicele general al pieţei a închis pe minus, dar foarte aproape de valoarea de referinţă. Dacă în deschiderea şedinţei burisere doar 2 emitenţi erau în scădere, pe final numărul acestora a urcat la 24.

Titlurile Rompetrol Rafinare au închis pe minus de 1,8%. Minus a avut pe final şi cotaţia Petrom, deşi pe parcursul zilei a înregistrat şi creşteri de peste 5%.

Sectorul bancar s-a menţinut pe plus până la final. BRD a avut cea mai bună evoluţie din sector şi a închis cu aproape 3% mai sus, la 5 lei. Cu un avans de aproape un procent au închis cotaţiile Erste Bank şi Banca Transilvania, deşi creşterile de pe parcurul zilei avansul a fost dublu.

Titlurile Zentiva au rămas fără vânzători pe parcursul şedinţei, după ce au urcat cu maximul admis de bursă.

4 emitenţi au generat rulaje de peste 1 million de lei. Cel mai căutat emitent a fost SIF Oltenia, urmat de Banca Transilvania şi BRD. Peste două milioane şi jumătate de euro au generat tranzacţiile cu acţiuni.

Daniela Cebotari, editor The Money Chanel
 

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite