Piaţa a rămas conectată la evoluţiile burselor internaţionale şi a recuperat o bună parte din scăderea de ieri. Şedinţa a debutat hotărât cu aprecieri semnificative de peste 3 şi 5% în cazul societăţilor de investiţii.

Pe tot parcursul zilei sif-urile au avut o creştere mai mult decât dublă faţă de restul pieţei şi au păstrat acest avans până la final. Pe acest sector SIF Oltenia a urcat cel mai mult, aproape 5,5%, fiind şi cea mai lichidă acţiune din piaţă. Valoarea transferurilor a fost de 4,5 milioane de lei. În ultimele şedinţe Oltenia Leasing, societate controlată de SIF Oltenia, a fost unul dintre cumpărători constanţi de acţiuni SIF 5. Cea mai redusă apreciere pe acest segment de 1,6% a avut SIF Moldova.

Cele două bănci reprezentative BRD şi Erste au urmat o evoluţie diferită faţă de sif-uri. Deşi debutul a fost în creştere cu 5%, ambele au pierdut permanent teren şi au închis pe minus cu 0,8%, fiecare. Erste a avut şi a doua lichiditate din piaţă de 3,6 milioane de lei, peste media unei zile obişnuite.

Interesantă în sectorul bancar a fost evoluţia Băncii Carpatica. Aceasta a rămas pe final fără vânzători şi urcat cu aproape 15% maximul admis de Bursă pe transferuri de peste 130 de mii de lei. În ultimele şedinţe, acţionarul principal al băncii Ilie Carabulea a cumpărat permanent pachete de acţiuni. De altfel, mulţi insideri şi manageri de companii au intrat la cumpărare în ultima perioadă, notificările sosind din abundenţă pe adresa BVB. Chiar şi preşedintele BRD Patrick Gelin a cumpărat acţiuni ale băncii în valoare de 34 de mii de lei.
Revenind laultima şedinţă bursieră, titlurile petroliere au compensat închiderea uşor negativă a băncilor iar pe acest segment un cuvând de spus a avut Petrom care a urcat cu 4%.

Pe Rasdaq, lichiditatea s-a diminuat semnificativ la 340 de mii de euro. Şi pe această piaţă s-au înregistrat reviniri la nivelul cotaţiilor. Cea mai lichidă a fost Unirea Shopping Center care printr-o tranzacţie a urcat cu 2,7%.