Piaţa a deschis cu scăderi generalizate de mică amploare, pentru ca în partea a doua a şedinţei să asistăm la o revenire pe verde a indicilor bursieri.
Indicii BET şi BET C au fost susţinuţi de aprecierile bune înregistrate de titlurile BRD şi Petrom. Cele două acţiuni au dat startul revenirii pe creştere pentru ca apoi şi alţi emitenţi să urmeze aceeaşi tendinţă.
BRD a fost prima care a dat tonul creşterii fiind singura care nu a coborât sub preţul de ieri nici măcar în deschidere. Raportul favorabil al analiştilor Erste şi apropiatele rezultate pe 2007 au adus cumpărătorii în piaţă. Titlurile au închis cu peste 1% mai sus la 18 lei, după ce au avut şi un vârf al zilei de 18 lei şi 40 de bani.
O tendinţă pozitivă a avut şi Erste Bank. Pe o lichiditate în scădere, acţiunile băncii austriece au stat pe plus cu peste 1,3%. Nu în ultimul rând, Banca Transilvania a închis cu un avans de 0,7% la 72 de bani. BRD şi Banca Transilvania au avut şi rulaje fruntaşe în medie de 3 milioane de lei, plasându-se pe poziţiile doi şi trei.
La creşterea pieţei a contribuit şi Petrom care, deşi a debutat pe scădere, a înregistrat, în partea a doua a şedinţei, aprecieri semnificative de aproape 3%.
SIF-urile au fost cele mai afectate de scăderile din deschidere când indicele BET FI a coborât cu 1,5% sub palierul de 55.000 de puncte.
Însă şi acestea au recuperat pe final. SIF Banat Crişana şi SIF Moldova au închis cu uşoare creşteri, iar restul SIF-urilor cu un pas mai jos.
Lichiditatea rămâne destul de scăzută pe BVB, fiind ajutată de piaţa obligaţiunilor de unde au venit aproape 1,4 milioane de euro în urma unor tranferuri cu bondurile Băncii Internaţionare pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare.
Pe piaţa Rasdaq, rulajul a fost ridicat de segmentul XMBS unde s-a transferat aproape 13,5% din capitalul Conban Bucureşti pentru suma de 3 milioane de lei.
Rezumat bursier: Tendinţă pozitivă astăzi pe Bursa de Valori Bucureşti
Publicat la 20.02.2008, 13:20:07
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3527 lei, franc la 5.7285 lei

Piețe financiare
