Rezumat bursier: Toţi indicii bursei au închis şedinţa pe verde
Publicat la 11.12.2007, 13:02:47
SIF-urile au rămas în atenţia investitorilor şi s-au menţinut pe cel mai bun câştig toată şedinţa, spre deosebire de indicii BET şi BET C care s-au apropiat pe final de valorile de închidere de ieri. În final şi ceilalţi doi indici ai pieţei de la Bucureşti au închis cu creşteri uşoare de până la o jumătate de punct procentual.
Pe o bună susţinere la cumpărare, indicele societăţilor de investiţii s-a distanţat în partea a doua a şedinţei înregistrând aprecieri de două procente.
Avansul s-a datorat în principal titlurilor SIF Muntenia şi SIF Transilvania. Acţiunile SIf 4 au debutat cu aprecieri de peste 3% şi s-a menţinut cu aprecieri substanţiale până la final când a închis la 2 lei şi 48 de bani cu 3,77% mai sus.
De asemenea, SIF Transilvania a avut un câştig de 2,5%. SIF Oltenia şi SIf Moldova au dominat lichiditatea dar au înregistrat creşteri mai modeste de 1%. Pe lângă sif-uri au marcat volume sporite acţiunile BRD, Zentiva şi Rompetrol Well Services.
Titlurile BRD au avut fluctuaţii când pozitive, când negative însă au închis pe plus cu peste un punct procentual, pe rulaje de peste 7,4 milioane de lei.
Zentiva a fost surpriza şedinţei cu volume totale de peste 4,1 milioane de lei. Acţiunile au avut creşteri importante încă din deschidere şi au închis cu peste 5% mai sus.
De asemenea Rompetrol Well Services s-a remarcat pe sectorul petrolier cu o valoare de tranzacţionare de aproape 3 milioane de lei.
Pe piaţa Rasdaq, lichiditatea a fost de 4,2 milioane de euro, mai bine de jumătate venind dinspre tranzacţiile cu Transilvania Construcţii şi a unui DEAL cu aproape 2% din Unirea Shopping Center.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Ușoare creșteri pe bursă. BET se apropie de 50% creștere în acest an
Piețe financiare
Curs BNR valabil 20 august 2026: 1 euro = 5.2452 lei. Leul pierde ușor teren
Piețe financiare
Curs euro marți: 5.2442 lei. Transgaz a pierdut 1.60% pe BVB

Piețe financiare
Bursa a reintrat timid pe creștere. O veste bună pentru investitori
Piețe financiare
