Şi în această şedinţă atenţia investitorilor s-a îndreptat spre sectorul bancar unde evoluţiile au fost mixte.
Încă din debut a existat un interes sporit pentru acţiunile BRD şi Banca Transilvania Astfel că cele două bănci au generat peste o treime din rulajul total de pe bursă, fiind şi singurele care au avut valori de tranzacţionare de peste 1 milion de lei.
BRD, după 8 şedinţe consecutive de scăderi a reuşit să închidă cu aproape 8% mai sus, foarte aproape de maximul zilei, de 4,61 de lei pe titlu. Banca Transilvania, a generat cel mai bun rulaj din piaţă, de aproape 2 mil de lei şi a depăşit cu 6,6% preţul de închidere de ieri.
Notă discordantă a făcut Erste Bank care a continuat seria deprecierilor, şi a închis pe variaţii negative pentru a şasea zi consecutiv. Ultima tranzacţie cu titlurile Erste Bank a fost realizată la 30,6 lei, cu 7,5% mai jos.
Creşteri de peste 5% au înregistrat şi cotaţiile Rompetrol Rafinare, Amonil şi Antibiotice Iaşi. SIF-urile au evoluat nehotărât pe parcursul întregii şedinţe, alternând variaţii pozitive şi negative, însă în ultima jumătate de oră au revenit pe creştere.
BET-FI a închis cu un plus de peste două procente şi jumătate ajutat de SIF Oltenia, care a urcat cu 4%. Broker Cluj a mai pierdut 7,6%, după ce în ultimele două şedinţe a coborât cu maximul admis de bursă. Lichiditatea pe bursă s-a situat în media ultimei perioade şi a fost de două milioane şi jumătate de euro.
Rezumat Bursier: Zi de revenire pe BVB
Publicat la 18.02.2009, 15:19:00
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3527 lei, franc la 5.7285 lei

Piețe financiare
