Aşa cum arătam, împreună cu George Akerlof, în cartea Animal Spirits, actuala criză financiară a fost provocată de bule speculative pe piaţa locuinţelor, pe bursă, pe pieţele de energie şi de mărfuri. Bulele sunt provocate de un cerc vicios: creşterea preţurilor speculative încurajează optimismul, care încurajează achiziţiile, care duc la creşterea preţurilor speculative - până când vine crash-ul.
Dar nu veţi găsi cuvântul “bulă” în multe tratate şi cărţi economice. Cercetarea documentelor de lucru ale băncilor centrale şi departamentelor economice din ultimii ani arată că termenul a fost menţionat de puţine ori. Într-adevăr, ideea că bulele există este atât de obişnuită pentru economişti şi finanţişti, încât să vorbeşti despre bule la un seminar economic e ca şi cum ai vorbi astronomilor despre astrologie.
Problema este că o generaţie de teoreticieni de prim-rang ai macroeconomiei a ajuns să accepte o teorie care are la bază o eroare: ideea că oamenii sunt pe deplin raţionali. Aşa cum statisticianul Leonard Savage arăta în 1954 că, dacă oamenii urmează anumite axiome de raţionalitate, trebuie să se comporte ca şi cum ar şti toate probabilităţile şi ar fi făcut toate calculele necesare.
Dar există multe dovezi psihologice că oamenii nu satisfac axioma lui Savage. Acesta este elementul-cheie al revoluţiei economiei comportamentale, care a început să fie luată în considerare în ultimul deceniu.
Adevărul este că oamenii nu cunosc aproape niciodată probabilităţile evenimentelor economice viitoare. Trăiesc într-o lume în care deciziile economice sunt în esenţă ambigue, pentru că viitorul nu pare să fie doar o repetiţie a unui trecut cuantificabil. Pentru mulţi oameni, întotdeauna pare că “lucrurile sunt diferite de data asta”.
Cu siguranţă, teoria pur raţională rămâne folositoare pentru multe lucruri. Poate fi aplicată în zone unde consecinţele încălcării axiomei lui Savage nu sunt foarte grave. Economiştii au aplicat această teorie şi unei serii de probleme microeconomice - cum ar fi de ce monopolurile stabilesc preţuri mai mari. Dar teoria a fost extinsă prea mult.
De exemplu, Modelul de Echilibru Dinamic şi Aleatoriu pentru Zona Euro, dezvoltat de Frank Smets, de la Banca Centrală Europeană, şi Raf Wouters, de la Banca Naţională a Belgiei, dă o listă precisă a şocurilor externe, care se presupune că pot modela economia. Dar despre bule nu se vorbeşte nicăieri: se presupune că economia nu face decât să răspundă într-un mod complet raţional la aceste şocuri externe.
Dar evenimente ca Marea Depresiune, ca şi actuala criză nu vor fi înţelese niciodată pe deplin fără să înţelegem bulele. Faptul că greşelile de politică monetară au fost o cauză importantă a Marii Depresiuni nu înseamnă că am înţeles total acea criză sau că alte crize (inclusiv cea de acum) merg pe acelaşi model.
De fapt, eşecul modelelor economice de a prevedea această criză va marca începutul schimbării acestora. Se va întâmpla pe măsură ce economiştii îşi redirecţionează eforturile, ascultându-i pe oamenii de ştiinţă cu expertiză diferită. Doar atunci vor dobândi autorităţile monetare o mai bună înţelegere a momentului şi felului în care bulele pot face economia să deraieze şi a ceea ce se poate face pentru a preveni acest lucru.
>Robert J. Shiller este profesor de economie la Universitatea Yale şi economist-şef al firmei MacroMarkets LLC.
www. project-syndicate.org
