De altfel, in ultimele zile bursa s-a remarcat printr-o evolutie extrem de volatila, trecand de la scaderi-record la aprecieri puternice. Ieri, speculatorii ar fi putut castiga peste 20% doar din actiunile BRD, in conditiile in care diferenta dintre pretul minim si pretul maxim atins pe parcursul sedintei fiind de peste 20%. “Zilele acestea primeaza emotionalul, iar «ora exacta» este data de la americani”, a declarat Daniel Pocorea, director general la BRD Securities.
Indicii BVB au inchis ieri sedinta in scadere, dupa ce, cu putin timp inainte de inchidere, acestia erau in usoara crestere. BET, indicele celor mai lichide zece companii de la bursa, s-a depreciat cu 0,02%, in timp ce indicele BET-XT a inchis cu o pierdere de 0,44%.
“S-a vandut pe deschidere in panica, dupa caderea de pe piata americana, si la final au inceput sa cumpere. Nu cred ca piata va fi lasata mai jos fata de minimele de saptamana trecuta. Doar daca vom asista la caderi fabuloase afara, ceea ce, bineinteles, nu este imposibil sa se intample”, a declarat Adrian Ceuca, director general adjunct la Broker Cluj. El a adaugat ca, totusi, piata locala a scazut foarte mult.
“Este posibil ca zilele trecute sa fi lichidat un fond de investitii sau mai multe. Ne-am uitat pe BRD si am vazut ca s-au dat destul de multe ordine mari”, considera Adrian Ceuca, adaugand ca “e mai greu de crezut ca la cumparare au fost investitori straini, probabil sunt investitori locali”.



