”În cazul meu au fost două tipuri de atacuri, cel politic, iar regizorul acestui atac politic la adresa mea - a şi recunoscut, de altfel, că a dorit să se împăuneze ca mare învingător, e domnul Cioloş. În celălalt plan, al forţelor oculte, le-am simţit, dar încă nu le pot defini, deşi am cerut sprijinul instituţiilor statului când am simţit că lucrurile scapă de sub control”, a declarat, miercuri seară, la B1 TV, Florin Roman.
Fostul ministru al Digitalizării afirmă că s-a dorit să nu fie ministru până când se ia o decizie importantă: ”Era foarte necesar ca Roman să nu fie ministrul Digitalizării cel puţin până la 15 ianuarie când se va lua o decizie foarte importantă”.
”În jurul acelei date urmează să se stabilească, în urma consultanţei pe care eu am dorit-o cu Banca Mondială, dar alţii au dorit-o să se facă în alt mod, să se stabilească soluţia de interconectare pe cloud-ul guvernamental şi partea de migrare, ceea ce înseamnă business de zeci de miliarde de euro în următorii ani pe partea de soluţii, echipamente şi furnizori de echipamente. Deci eu am luat decizia pentru că aveam două variante: de a continua ce începuse Teleman – discuţiile cu Banca Mondială – sau ce mi s-a sugerat, să fie o discuţie cu un investitor strategic. Eu am refuzat acest lucru”, a continuat Florin Roman.
Fostul ministru susţine că a verificat caietele de sarcini şi sunt făcute la comandă.

