În intervalul următor ne vom situa într-o masă de aer cald. Cu toate acestea, nu vom scăpa de nori şi ceaţă, iar ploile se înmulţesc. Nu putem spera la prea mult soare. Presiunea atmosferică este în scădere. Dinspre vest vin sisteme noroase care aduc ploi în sud-vestul ţării, care, spre seară, se extind şi în Crisana, Banat şi Oltenia. Vântul va avea unele intensificări în regiunile vestice. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 8 şi 16 grade.
În centru ceaţa s-ar putea să nu mai fie la fel de persistentă datorită vântului care bate aici mai tare. Putem spera la ceva soare şi la maxime de peste 10 grade în toată regiunea. Poate doar la Miercurea Ciuc temperatura nu va reuşi să treacă de 10 grade. Vor fi maxime de 12-13 grade, valori ce caracterizează o vreme caldă pentru aceasta perioadă. În Oltenia ajung norii dinspre vest şi spre seară plouă.
Maximele prognozate se situează în jur de 11-12 grade, poate uşor mai ridicate în partea de est unde s-ar putea ca cerul să fie însorit. În Muntenia, deşi va fi mai mult înnorat şansele de ploaie sunt scăzute. Maximele sunt mai ridicate decât în Oltenia, ajung până la 14-15 grade. Izolat dimineaţa va fi ceaţă. În Dobrogea vor fi nori dar vor fi şi perioade însorite. Aşa că putem spune că vremea este bună, cu maxime de 14 -15 grade atât în partea continentala cât şi pe litoral.
La fel este şi în partea de sud a Moldovei. 13 grade la Galaţi şi Focşani. Către centrul Moldovei condiţiile de formare a ceţii devin din ce în ce mai favorabile. Maximele aşteptate vor fi cu 1-2 grade mai mici. 11 grade la Bacau, 12 la Iaşi. Valori termice asemănătoare se aşteapta şi în Bucovina. Şi mai cald este dincolo de Carpaţi, în Maramureş. Ploile se opresc şi este posibil să apară şi soarele. Aşa că vor fi 13 grade la Baia Mare şi 14 la Satu Mare. Către sud, prin Crişana şi Banat, vremea este din ce în ce mai caldă. 15-16 grade se aşteaptă la amiază. Dar în Banat sunt prezente şi ploile. Vântul se va intensifica în toată Câmpia de Vest.
În capitală, dimineaţa avem parte de 4-5 grade în oraş, iar în zonle preorăşenesti este ceva mai rece, doar 2- 3 grade. Până la amiază temperatura va trece de 10 grade, 12-13 grade este maxima aşteptată. Presiunea atmosferică este în scădere uşoară. Nici la munte nu este mai frumos. Norii şi ploile sunt prezente, la început în Munţii Banatului, apoi se extind deasupra întregii zone montane. Vântul va prezenta unele intensificări pe creste.