"Până la acest Consiliu, se numea Pactul pentru competitivitate. Pentru că, de la lansare până astăzi, au fost state din afara zonei euro care au dorit să devină parte a Pactului de competitivitate, s-a adoptat denumirea de , deci nu este rezervat doar statelor din zona euro, ci pot adera şi state din afară care se pregătesc să devină membre ale zonei euro", a explicat şeful statului, precizând că la reuniunea de la Bruxelles a Consiliului European de primăvară au existat şase state UE din afara zonei euro care au aderat la Pact, printre care şi România.
Băsescu a prezentat pe scurt cei patru piloni ai pactului, concentrându-se pe problematica privind stimularea competivitităţii. "Ne putem uşor imagina că cerinţele din interiorul acestui pilon al pactului sunt şi obiective ale Guvernului României", a precizat preşedintele, când ca exemplu costul muncii în acord cu productivitatea. "Este un efort pe care Guvernul deja l-a făcut în 2010, să armonizeze costul muncii cu productivitatea, ca urmare a imbalansurilor (sic!) din 2007-2008. România nu avea de ce să refuzeze participarea la un astfel de obiectiv", a mai adăugat Băsescu, vorbind şi despre obiective ca reducerea birocraţiei, îmbunătăţirea educaţiei şi domeniul cercetării.
Al doilea pilon, vizând stimularea atragerii forţei de muncă, se potriveşte obiectivelor României, concretizate prin noul Cod al Muncii, prin încadrarea în "conceptul de flexisecuritate", a mai spus Băsescu, vorbind şi despre reducerea evaziunii fiscale şi a muncii la negru. Ultimii doi piloni, privind sporirea sustenabilităţii finanţelor publice şi consolidarea stabilităţii financiare, sunt de asemenea obiective principale ale Guvernului de la Bucureşti, a precizat şeful statului.
"Trebuie să observ că ceea ce în România noi am făcut în 2010 sunt obiective ale Pactului euro plus. Cred că acest pact nu a făcut decât să dea o confirmare că nu s-a greşit în abordarea politicilor Guvernului României, e adevărat, în perioadă de criză, dar au fost măsuri care astăzi, cel puţin din punct de vedere al legislaţiei adoptate, ne aşează perfect pe obiectivele Pactului euro plus. Nu vreau să spun în avangardă, Doamne fereşte, deşi sunt foarte multe state în care, spre exemplu, numai ieri aţi văzut că sunt guverne care cad pentru că intenţionează să adopte măsuri pe care Guvernul României le-a adoptat în 2010", a conchis Băsescu, referindu-se la guvernul portughez.
România a aderat la "Pactul euro plus"
Publicat la 25.03.2011, 13:59:41
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
