Astfel, România a exportat în 2008 pe piaţa niponă produse în valoare de 81 milioane euro, de 4,8 ori mai mult decât în 2000, în timp ce, la nivelul UE, exporturile către Japonia s-au redus cu 6,8% în 2008 faţă de 2000, până la aproape 42,4 miliarde euro.
Importurile României din Japonia s-au cifrat anul trecut la 301 milioane euro, în creştere cu 61,8% faţă de 2000, iar la nivelul UE, acestea s-au redus cu 18,8%, la circa 74,8 miliarde euro, conform datelor biroului european de statistică.
Cele mai mari niveluri ale deficitelor comerciale în relaţia cu Japonia au fost raportate de Olanda (8,5 miliarde euro), Belgia (6,2 miliarde euro) şi Marea Britanie (4,9 miliarde euro).
În schimb, Danemarca, Finlanda, Irlanda şi Malta au înregistrat anul trecut excedente în schimburile comerciale cu Japonia, de 1,07 miliarde euro, 855 milioane euro, 491 milioane euro, respectiv 69 milioane euro.


